FCM Bacău a început pregătirile
Cu o săptămână întârziere, din cauza unei defecțiuni la centrala termică a stadionului ”Municipal”, divizionara secundă FCM Bacău s-a reunit luni dimineață, pe ninsoare.
După două săptămâni de reacomodare la efort, băcăuanii vor efectua un stagiu de pregătire centralizată timp de 12 zile, cel mai probabil în Bacău.
Antrenorul Gheorghe Poenaru are la dispoziție același lot pe care a contat și în turul campionatului, mai puțin Eugen Baciu, al cărui contract a expirat la sfârșitul anului trecut.
Până la începerea returului, prevăzută pentru 3 martie, FCM Bacău își propune să dispute cel puțin 7 meciuri amicale, printre adversarii avuți în vedere numărându-se Ceahlăul Piatra Neamț, Dinamo II, CSMS Iași și FC Botoșani.