Vehiculele fără RCA vor rămâne, automat, fără înmatriculare

Începând cu 1 aprilie, înmatricularea vehiculelor pentru care nu a fost încheiată asigurarea obligatorie sau inspecţia tehnică periodică va fi suspendată automat.

Conform unei ordonanţe de urgenţă, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi alte instituţii abilitate vor începe la 1 februarie 2006 să înştiinţeze persoanele care nu şi-au plătit asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA), iar apoi vor trece la pedepsirea acestora.

Iniţial, cei care vor fi depistaţi fără asigurare sau ITP vor fi avertizaţi la domiciliu, urmând ca, în cazul în care nu vor remedia situaţia, să rămână fără certificat de înmatriculare valabil.

Oficialii administraţiei au precizat că aceste proceduri sunt aplicate în majoritatea statelor europene, mai ales după ce parcul de vehicule înmatriculate s-a dezvoltat prea mult, iar aglomeraţia de pe străzi a îngreunat traficul.

Florin Rădulescu, şeful serviciului Înmatriculare şi Evidenţă Vehicule Rutiere din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cel care a anunţat această măsură, a declarat că suspendarea înmatriculării va produce efecte numai în cazul punerii în circulaţie a vehiculelor în cauză, iar amenda este cuprinsă între 3 şi 5 mii de lei noi.

Autor : Anamaria GHIGU, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.