Treizeci de avioane Boeing 737 reparate in 2006 la Aerostar Bacau

Aproximativ 15 la sută din cifra de afaceri din aviaţia civilă la nivel european, adică un miliard de euro din totalul celor aproximativ şapte miliarde de euro alocate, anual, acestui domeniu, în Europa. Acesta este procentul de investiţii la care conducerea Aerostar Bacău ţinteşte pentru următorii ani, informează corespondentul Amos News.

Conducerea societăţii a stopat fabricarea avionului R52 şi s-a reorientat spre fabricaţia de autostructuri. Grigore Filip, directorul Aerostar Bacău spune că unitatea a încercat, în acest fel să îşi creeze singuri noi şanse de dezvoltare.

„Nu putem aştepta până armata română va cumpăra alt avion, pentru că, astfel, am fi obligaţi să ne închidem porţile. Trebuie să ne creăm singuri şanse noi”, mai afirmă directorul Filip.

Afacerile Aerostar sunt creionate într-o strategie aprobată pe cinci ani şi care este canalizată, cu precădere, pe aviaţia civilă. Ţinta vânzărilor este spre cel puţin 200 de milioane lei noi, până în anul 2010.

Treizeci de reparaţii la avioanele Boeing 737 au contribuit la rotunjirea profitului, în 2006, cu opt la sută. Conducerea Aerostar urmăreşte, în viitor, mărirea cifrei de afaceri, cu până la 15%.

La nivel european, Aerostar are în desfăşurare 30 de programe de cercetare. Unitatea are peste 1.800 de oameni angajaţi, însă duce lipsă de personal licenţiat.

În tot Aerostarul sunt doar 30 ingineri de aviaţie, dintre care jumătate sunt aduşi din Bucureşti. Anul curent a fost marcat de creşteri salariale cu 25%.

Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News

One thought on “Treizeci de avioane Boeing 737 reparate in 2006 la Aerostar Bacau

  • vineri, 05-01-07 la 13:44
    Permalink

    Despre ce avion este vorba. Aerostar Bacau avea in fabricatie sub licenta avionul Yak-52.Ete acelasi avion cu R52.Daca este asa nu credeti ca era bine sa precizat,pentru corecta informare a cititorilor articolului

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.