Revelionul băcăuanilor, văzut în direct de italienii din Torino
Prefectul de Bacău, Gabriel Berca, Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Romeo Stavarache, vor aştepta momentul integrării României în Uniunea Europeană în Piaţa Catedralei, acolo unde spectacolele organizate la cumpăna dintre ani se vor ţine lanţ, toată noaptea, informează corespondentul Amos News.
Festivităţile vor începe, în data de 31 decembrie, de la ora 19.00, când este programată ceremonia de înălţare a drapelului Uniunii Europene pe catargul din faţa Palatului Admininistrativ.
De la ora 21.00 va începe spectacolul artistic ce va fi transmis, în direct, de la ora 23.00 si pina la ora 1.30, de televiziunea OTV.
Totodată, pe uriaşele ecrane care vor fi instalate în centrul Bacăului precum şi în mijlocul oraşului Torino, băcăuanii vor putea vedea cum se distrează torinezii în noaptea de trecere dintre ani, iar italienii vor avea ocazia să vadă, în direct, cum se distrează băcăuanii înainte şi după momentele care vor urma integrării României în Uniunea Europeană.
Pe toata perioada transmisiei TV, băcăuanii vor putea transmite scurte mesaje video prietenilor şi rudelor care lucrează în Torino iar italienii vor putea face acelaşi lucru pentru rudele şi prietenii lor din Bacău.
Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău spune că, la ora 24.00, primarul Bacăului se va adresa tuturor băcăuanilor, din Bacău şi din Torino, precum şi autorităţilor torineze. ” O oră mai târziu, va avea loc acelaşi eveniment, dar cu participarea celor din Torino”, mai completează Ionuţ Tomescu.
Din program nu vor lipsi tradiţionala cupă de şampanie, focurile de artificii, confetiile şi concertele formaţiilor Saragosa Band, Funky DJ, Provinciali, Rada, Sexxy şi George Rotaru.
Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News
puteti pune inregistrarea pe site-ul dumneavoastra ca si alti oameni care sunt plecati in alte tari sa vada cum s-au distrat bacauanii de rev?
O bacauanca in Albania :(
Gasiti un film scurt de la Revelion aici
a fost frumos