Baschetul este unul dintre cele mai iubite sporturi în întreaga lume, fiind dus la rang de artă în Statele Unite ale Americii, acolo unde a și fost inventat. Sunt competiții de baschet care se desfășoară cu casa închisă, cea mai spectaculoasă fiind NBA-ul, acolo unde ajung cei mai buni sportivi ai planetei.
Acest sport nu are un regulament complicat. Oricine îl poate înțelege și îl poate îndrăgi, fie că îl practică, fie că nu. Ce vedem acum în sală sau la televizor este rezultatul unei evoluții continue. Iată câteva repere pe care numai pasionații le cunosc:
A fost inventat de James Naismith
În 1891, James Naismith, profesor de educație fizică la YMCA din Springfield, a fost însărcinat de director să găsească o activitate sportivă indoor, pentru că era iarnă iar vremea era tot mai friguroasă. Naismith obișnuia să îi pună pe studenți să arunce cu mingea la un coș de fructe fixat pe un perete, așa că s-a gândit să dea o formă organizată jocului. A scris primul regulament al acestui sport pe care l-a numit „basket” (englezescul pentru „coș”) și a fondat programul de baschet al Universității din Kansas.
La început se juca cu altă minge
Evident, la început nu exista „minge de baschet”. Sportul a fost jucat inițial cu o minge de fotbal, pe care arbitrii o recuperau de fiecare dată când rămânea în coș. În 1900, au fost introduse coșurile cu sfoară pe care le cunoaștem astăzi. Ulterior, au fost atașate panouri pentru a împiedica spectatorii să blocheze un șut. Primele mingi de baschet au fost de culoare maro, care erau dificil de urmărit atât pentru jucători, cât și pentru fani. Pentru a crește vizibilitatea mingii, în 1957, antrenorul Tony Hinkle de la Universitatea Butler a venit cu ideea de a folosi o minge portocalie.
Jucătorii nu driblau
Baschetbaliștii nu aveau voie să bată mingea de suprafața de joc. Cum o primeau, o aruncau mai departe, fără să se miște din locul în care erau. Prima echipă care a avansat prin dribling a fost Yale, în 1897. Patru ani mai târziu, driblingul a fost introdus oficial în regulament. O altă mișcare importantă în baschet, slam dunk-ul, a fost interzisă din sezonul 1967-1968 până în sezonul 1976-1977, fiind considerată periculoasă.
Prima lovitură de trei puncte
Primul coș de trei puncte din Asociația Națională de Baschet (NBA) a fost reușit de Chris Ford, de la Boston Celtics, pe 12 octombrie 1979, împotriva celor de la Houston Rockets. Acel joc a marcat debutul legendei Celtics, Larry Bird. Dacă tot suntem la capitolul „premiere”, trebuie spus că primul contract pentru drepturile de televizare a fost semnat în timpul sezonului 1953-1954, între NBA și Dumont Television Network. De asemenea, primul joc de baschet din Europa a fost organizat de Mel Rideout la Paris.
Michael Jordan a plătit amenzi din cauza ghetelor
„Air Jordan”, brandul de încălțăminte sportivă lansat de Michael Jordan, este acum unul de top. Baschetbalistul a avut de tras până când a reușit să ajungă la acest nivel. Ghetele erau împotriva codului vestimentar al NBA, iar Jordan a plătit amendă de fiecare dată când le-a purtat. În cele din urmă, NBA a cedat și Michel a putut să „zboare” în voie spre panourile adverse.
Regula posesiei a fost schimbată în 1913
Jocul așa cum îl știm oferă posesia unei mingi ieșite în afara terenului sportivului care a avut ultimul contact cu ea, dar nu a fost întotdeauna așa. Înainte de 1913, arbitrul arunca în sus mingea ieșită în afara jocului, iar primul jucător care o atingea o păstra. Regulile s-au schimbat în cele din urmă din cauza creșterii numărului de accidentări ale jucătorilor care se duelau pentru preluarea posesiei.
Multe infracțiuni nu erau considerate fault
Împingerile, ținerile, împiedicarea sau lovirea adversarului nu erau permise, dar nici nu erau considerate infracțiuni care puteau duce la eliminarea vinovatului. Ele au fost introduse în regulament drept fault din 1910, odată cu apariția unei reguli care descalifica un jucător pentru comiterea a patru greșeli. Limita a fost ridicată la cinci în 1946 și la șase în anul următor.
FIBA a fost fondată de opt națiuni
FIBA (Federația Internațională de Baschet) a fost fondată la data de 18 iunie 1932 de opt națiuni: Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Letonia, Portugalia, România și Elveția. Inițial, se numea Federația Internațională de Baschet Amator, dar cuvântul „amator” a fost înlăturat din denumire în 1989. Baschetul a devenit sport olimpic o dată cu Jocurile Olimpice de vară de la Berlin, din 1936. Primele meciuri olimpice de baschet au avut loc în aer liber, pe terenuri de tenis adaptate.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează