600.772 de băcăuani sunt aşteptaţi la vot
600.772 de persoane din județul Bacău, din care 162.761 cetățeni din municipiul Bacău, își pot exercita astăzi dreptul de vot pentru alegerea reprezentanților în Camera Deputaților și Senatul României.
La nivelul județului Bacău sunt 627 de secții de votare din care 124 de secții sunt în municipiul Bacău.
Serviciul de Evidența Populației are program de activitate prelungit pe toată durata zilei de 9 decembrie 2012, între orele 08.00 – 21.00.
Peste 1.500 de polițiști, jandarmi, lucrători I.S.U. și angajați ai altor structuri teritoriale M.A.I. sunt mobilizați, în județul Bacău, pentru desfășurarea scrutinului electoral de mâine în condiții de liniște și legalitate.
De asemenea, pentru menținerea și asigurarea ordinii și siguranței publice în toate localitățile județului, sunt angrenați aproximativ 300 polițiști și 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău.