Categorii: CulturaDivertisment

Participanţi din 14 ţări la Festivalul „Ti Amo” de la Oneşti

Peste numai două săptămâni, la Oneşti va începe cea de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de muzică uşoară pentru copii „Ti Amo. Organizatorii acestei ediţii le-au pregătit numeroase surprize concurenţilor care vor urca pe scena festivalului.

Cei 44 de concurenţi (22 din România şi 22 din străinătate) vor putea cunoaşte Salina Târgu Ocna, unde sunt amenajate spaţii de recreere, fântâni arteziene, cofetării, etc. Concurenţii vor mai vizita şi Biserica – monument istoric de la Borzeşti, precum şi Mănăstirea Bogdana.

La ediţia din acest an, programată între 15-21 mai, au confirmat prezenţa concurenţi din 14 ţări: Italia, Franţa, Malta, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia, Ucraina, Serbia, Spania, Suedia, Israel, Portugalia, China (Taiwan) şi România.

Concurenţii din Spania şi din Suedia sunt prezenţi în premieră la Ti Amo” Onesti. Concursul este structurat pe trei categorii de vârstă (6-8 ani, 9-11 ani şi 12-14 ani), iar trofeul festivalului Ti Amo este acordat celui mai bun concurent, indiferent de categoria de vârstă.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Update in luni, 01-05-06 16:28

Contributori - Alte surse

Comentează

Vezi comentarii

  • As avea un comentariu vizavi de selectia copiilor pentru participarea din acest an la festivalul TiAmo de la Onesti care s-a facut la Onesti in 8 aprilie cu ocazia lansarii CD ,,Armonii de Primavara" vol 1 si 2 de casa de productie ElectroStar din Onesti, unde au fost alesi de juriu cativa copii,de ex.o familie cu 11 copii,din care 4 frati au cantat acolo dar care nu fost atat de buni, nu au avut o inregistrare atat de buna dar se pare ca a contat mai mult pentru juriu faptul ca erau 4 frati,desi nu este corect sa iei locul la alt copil sau copii care au avut melodii mai bune.In calitate de parinte a unei fetite cu o melodie de pe vol 2, as fi asteptat mai mult profesionalism din partea juriului si nu cred ca trebuiesc luate in considerare alte aspecte decat cele mai importante legate de calitatile vocale ale copilului.Oricum am ajuns la concluzia ca daca nu ai bani si nu esti cunoscut copilul tau nu poate ajunge mai departe, in Romania daca nu ai renume nu poti face mare lucru, asvrea sa mentionez ca in tara asta sunt multi copiii talentati dar nu pot sa se afirme ca nu au bani parintii lor, de accea ar trebui mai multa deschidere si mai multa promovare a muzicii pentru copiii si pentru orasele din provincie.Chiar daca fetita mea nu a fost selectata sa participe la acest festival vreau sa mentionez ca a fost selectata ptr.faza finala ,,Mamaia Copiilor" sectiunea interpretare si in speranta ca va fi un concurs corect, sa fie promovati toti copii talentati din aceasta tara ca merita.
    Oros Dona Claudia,Miercurea Ciuc, Harghita

  • Am vazut o copila de 13 ani din ucraina, nu mai stiu cum o cheama. Ma rupt in 2 ce voce putea sa aiba. cum o cheama? sau de unde pot face rost de inregistrare? multuemsc mult

  • felicitari la toti concurenti dar ceva nu a fost corect Jenifer Dumitrascu trebuia sa ia trofeul cel mare nu cel de simpatie::x!

Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Favbet: o gamă variată de pariuri sportive

Favbet oferă o gamă variată de opțiuni pentru pariuri online in România, acoperind multiple sporturi…

marți, 11-06-24

Rezultate complete vot Bacău – iunie 2024

Vă prezentăm rezultatele detaliate ale alegerilor locale si europene ce s-au desfășurat în 9 iunie…

luni, 10-06-24

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.