12 PREMII MINIMAX TV PENTRU UN PROIECT AL BIBLIOTECII JUDEŢENE “C. STURDZA” BACĂU
La 1 octombrie 2009 a fost demarată campania naţională ,,PLĂCEREA LECTURII”, iniţiată de postul TV MINIMAX cu sprijinul ASOCIAŢIEI NAŢIONALE A BIBLIOTECARILOR ŞI BIBLIOTECILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA (ANBPR).
Imediat, Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău a răspuns provocării şi a iniţiat, la rândul ei, în cadrul acestei campanii, un proiect intitulat LECTURA NU DĂUNEAZĂ, LECTURA ÎMBOGĂŢEŞTE! – care a avut sloganul ÎMPRUMUTĂ O CARTE (Autori proiect: Ana Chiscop şi prof. Mihaela Dinu).
Proiectul a fost încheiat în parteneriat cu Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Alecu Russo” – Bacău şi Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.1 Roman – Neamţ şi a avut ca scop propagarea valorilor şi popularizarea lecturii.
Activităţile prevăzute în proiect de cei care l-au iniţiat, urmăreau să vină atât în sprijinul cititului literar şi conştient, dar şi în sprijinul emiterii de idei, critici şi comentarii proprii pe baza lecturii personale. Se ştie că influenţa pasiunii pentru citit, formată din anii copilăriei sau ai adolescenţei, poate să se resimtă toată viaţa şi de aceea am reacţionat imediat la oportunitatea oferită de campania „Plăcerea lecturii”, lansată de postul MINIMAXTV.
Toţi partenerii acestui proiect educaţional am pornit de la convingerea că invitând copiii să împrumute cât mai multe cărţi de la bibliotecă, îi vom ajuta să înţeleagă sensul unui text lecturat, să-şi dezvolte vocabularul pasiv şi activ, să le incităm fantezia şi imaginaţia şi, bineânţeles, să le dezvoltăm competenţele de comunicare.
Conform calendarului de desfăşurare a proiectului, toţi copiii care au înprumutat o carte şi au citit-o, au făcut câte un eseu sau rezumat (depinde de vârstă) si după ce lucrările au fost jurizate la bibliotecă, cele mai bune au fost trimise pe site-ul MINIMAXTV . La sfârşitul lunii martie, lucrările trimise de copiii din toată ţara au fost jurizate şi de cei care au iniţiat campania PLĂCEREA LECTURII. Dintre miile de lucrări, au fost premiate – cu jocuri şi cărţi – 120. Am avut bucuria să fim anunţaţi de către MINIMAXTV că din cei 120 de copii, 12 sunt din proiectul nostru, propus şi realizat de Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” din Bacău.
Cadourile primite de la postul de televiziune, au fost înmânate în cadrul unei activităţi intitulate: ,,Copiii-personaje de lectură” , iar elevii premiaţi sunt: Ţâţaru Andra Ionela, Dumbravă Daniela, Curcan Cosmin, Bereş Ana Maria, Meleşcan Bianca, Dinu Ştefania, Bălăiţa Florina, Aduducăi Victoria, Alexandrescu Ştefania, Grădinariu Florin, Crâşmaru Paul – toţi de la Şcoala cu Clasele I-VIII ,,Alecu Russo” – Bacău şi Antoce Ştefan de la Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.1 Roman – Neamţ.
Remarcăm dintre cadrele didactice cu rezultate deosebite, constând în numărul de copii premiaţi, pe profesor învăţător Cristina Ionaşcu (5), profesor învăţător Mihaela Dinu (4), învăţător Elena Râncu (2 ) de la şcoala băcăuană şi institutor Cristina Romaniuc (1) din Roman.
Considerăm că prin acest proiect am reuşit să asigurăm noi modalităţi, mai atractive, de a stârni interesul pentru carte şi deci pentru lectură şi să întărim legătura cu şcoala care are un rol important în apropierea elevilor de Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza”. Ne mândrim, ca instituţie, cu acest proiect “încărcat” de premii pe plan naţional. Mai ales că el se alătură celui despre care v-am anunţat la sfârşitul anului 2009, HOMO LUDENS, care a primit premiul al II-lea pe ţară la Forumul Inovatorilor în Educaţie, ediţia a III-a, desfăşurat la Timişoara în octombrie trecut.
Chiscop Ana,
Secţia de Artă