“Tacerile” Salonului de piane

Oricat as dori sa descriu spectacolul- recital sustinut de Eliza Noemi-Judeu, in “Sala de piane” cuvintele sunt prea surde pentru modul in care actrita a evoluat in seara de sambata.

Spectacolul “Tacerile” a avut ca obiect evenimentul implinirii a 78 de ani de la nasterea poetului Nichita Stanescu.

Modul in care Eliza a recitat, mi-a dat impresia ca n-as fi citit niciodata versurile poetului, desi abia inchisesem copertele romanului “Necuvintele”. Dar cum sa traiesc versurile atat de intens ca Eliza, cand la ea si firul de par si talpile si sufletul ii vibreaza cand spune “Salut! Murim”?

Daca Nichita spunea ca “nu exista poeti ci poezie” si “Necuvintele sunt tacerea barbara dintre doua idei sfinte”, eu sunt de parere ca in seara de sambata, in “Salonul de piane” s-a tacut frematand alaturi de umbra lui Nichita si vocea Elizei si spectatorii s-au convins de autenticitatea expresiei “Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală”.