Judetul Bacau: date statistice

Varsta medie a populatiei judetului Bacau in 2002 era de 36,5 ani fata de 37,3 ani pe tara. Varsta medie a populatiei feminine (37,5 ani fata de 38,6 ani pe tara) este mai ridicata decat cea a populatiei masculine (35,5 ani fata de 35,9 ani pe tara). Atat pe total cat si pe sexe, varsta medie este mai ridicata in rural (37,1 ani) fata de urban (35,8 ani), aceasta in principal datorita fenomenului de imbatranire demografica, mai accentuat in rural.
Cele mai imbatranite localitati rurale sunt: Filipeni (43,8 ani varsta medie), Motoseni (43,7 ani), Glavanesti (43,6 ani), Damienesti (42,9 ani), Dealul Morii (42,7 ani), Strugari (42,4 ani), Vultureni (42,4 ani). La polul opus, comunele cu cea mai tanara populatie sunt: Cleja (31,4 ani), Horgesti (32,1 ani), Zemes (32,3 ani), Tamasi (32,4 ani), Racaciuni (32,9 ani), Corbasca (33 ani), Girleni (33,3 ani), Nicolae Balcescu (33,5 ani), comune caracterizate in general printr-o natalitate ridicata.

La momentul recensamantului, din cele 310 persoane centenare din tara traiau in judet un numar de 17 centenari, 3 din ei aveau resedinta in urban si 14 in rural. Din cei 17 centenari 8 erau barbati si 9 femei. Cea mai varstnica persoana (de sex feminin) avea varsta de 105 ani impliniti si locuia in municipiu Bacau.

Structura populatiei dupa starea civila indica la nivelul judetului o pondere de 40,9% a populatiei necasatorite (fata de 39,7% pe tara), de 48,2% a populatiei casatorite (fata de 47,9% pe tara), de 3,4% a populatiei divortate (fata de 3,7% pe tara) si de 7,5% a populatiei vaduve (fata de 8,7% pe tara). Ponderea barbatilor casatoriti in totalul barbatilor (48,5%) este putin mai mare decat a femeilor casatorite in totalul femeilor (48,0%).
Numarul femeilor divortate este de 1,38 ori mai mare decat al barbatilor divortati, iar numarul femeilor vaduve din judet este de 3,7 ori mai mare decat cel al barbatilor de aceeasi stare civila. Aceasta se explica prin faptul ca numarul populatiei la varstele inaintate, cele mai expuse riscului natural de vaduvie este evident in favoarea sexului feminin.
Pe de alta pare, numarul barbatilor divortati este mai mic deoarece o mai mare proportie dintre cei divortati se recasatoresc, fata de femeile divortate. Fata de recensamantul din 1992, la barbati scade ponderea celor necasatoriti in total de la 46% la 45,4%, scade ponderea celor casatoriti de la 50% la 48,5% si creste in schimb ponderea celor divortati de la 1,4% la 2,9%, precum si a celor vaduvi de la 2,3% la 3,2%.
La femei fenomenul in dinamica este similar: scade ponderea celor necasatorite de la 38,4% la 36,4%, a celor casatorite de la 49,7% la 48,0%, in timp ce ponderea celor divortate creste de la 2,5% in 1992 la 3,9% in 2002 si a celor vaduve de la 9,2% la 11,7%.

In afara de starea civila legala, la recensamantul din 2002 s-a inregistrat pentru prima data si uniunea consensuala, adica persoanele care au declarat ca traiesc impreuna neconventional, indiferent de starea lor civila legala, cu conditia ca ambii parteneri sa faca parte din aceeasi gospodarie. In judetul Bacau s-au declarat in uniune consensuala un numar de peste 11,4 mii cupluri. Daca la nivelul tarii 3,8% din populatie traieste in uniune consensuala, la nivel de judet proportia acesteia este de 3,2%.