Ieri, 21.09.2006, ora 11.00, prefectul Gabriel Berca a primit vizita oficiala a domnului Daniele Mancini, ambasadorul Italiei la Bucuresti.
Domnia sa se afla intr-un turneu prin tara, scopul sau reprezentandu-l explorarea posibilitatilor concrete de largire a colaborarilor in plan socio-economic si cultural dintre Romania si Italia.
In diversele sale calatorii si in urma discutiilor purtate cu autoritatile locale din Romania si Italia, a reusit sa observe existenta unei excelente cooperari determinate, pe langa legatura de sange si de pozitionare georgrafica, de dimensiunea sociala a prezentei romanilor in Italia si a italienilor in Romania.
Astfel, din cei peste un milion de locuitori din Torino, 90.000 sunt romani cu o proportie de 80% bacauani. Comunitatea romaneasca din Torino, dupa cea marocana, este cea mai consistenta, iar investitorii italieni in domeniul industriei textile bacauane reprezinta 80%, aria investitiilor extinzandu-se si la nivelul domeniului bancar si commercial.
“Suntem principalii parteneri economici pentru Romania, iar dumneavoastra sunteti principalul partener social pentru noi, schimburile comerciale dintre cele doua tari fiind in ultimul an de 10 miliarde de euro, anul acesta fiind in crestere. Angajamentul si dorinta mea personala e de a strange legaturile dintre autoritatile locale din Romania si Italia.
Sunt foarte bucuros sa aflu ca o delegatie bacauana a vizitat Torino, regiunea Piemonte, in luna mai a acestui an si s-a intalnit cu toate autoritatile locale din zona, iar aceste intalniri au fost mai mult decat protocolare, vizita urmand a fi intoarsa in perioada 6-8 octombrie la Bacau.
As dori sa fiu prezent pentru a detalia aspectele legate de cooperarea concreta intre cele doua zone: Torino, regiunea Piemonte si Bacau, regiunea Nord Est”, a declarat Daniele Mancini, ambasador al Italiei la Bucuresti.
Domnia sa a subliniat faptul ca regiunea Piemonte nu este foarte bine reprezentata in Romania, desi capacitatea de productie a acesteia depaseste capacitatea intregii Romanii.
S-a aratat interesat de punctele comune intre Bacau si Torino, prefectul indicand domeniul industriei extractive, al culturii, dat fiind ca la noi avem doua universitati ce cuprind o arie larga de specializari iar la Torino este una din cele mai renumite universitati din Italia, Universitatea Politehnica.
De asemenea, un punct de interes pentru investitorii italieni il reprezinta si aeroportul Bacau, fiind singurul aeroport din regiune cu o deservire larga si in plan militar, nu doar civil, permitand dezvoltarea unui cargo.
Prefectul Gabriel Berca a mai precizat ca Parcul Industrial de la Hemeiusi, la zece kilometri de Bacau, in care s-au investit 7,5 milioane de euro printr-un proiect european, asteapta investitori pe tehnologia de varf, lansandu-se astfel o alta posibilitate de colaborare.
In ceea ce priveste societatea comerciala SONOMA, ambasadorul Italiei a fost foarte incantat sa auda ca autoritatile locale sunt multumite de activitatea acesteia, mai ales ca este una din cele mai mari investitii ale Italiei in Romania si “acesta este un aspect foarte important” avand in vedere zvonurile din presa locala si centrala cu privire la lucratoarele de origine chineza, dupa cum a precizat domnia sa.
Gabriel Berca a tinut sa sublinieze ca zvonurile sunt nefondate, ele insele declarand ca nu au nici o problema in afara de faptul ca nu cunosc limba romana si este greu sa te integrezi intr-un timp scurt fara un instrument de comunicare comun.
Prefectul judetului Bacau a adus la cunostinta ambasadorului discutiile purtate cu autoritatile locale, presedintele Camerei de Comert si oameni de afaceri, cu ocazia vizitei in regiunea Piemonte din luna mai.
Punctul forte al intalnirilor l-a reprezentat conturarea ideii de necesitate a infratirii dintre Torino si Bacau si al infiintarii unui Consulat roman la Torino, pe fondul acestei dimensiuni sociale determinate de migratia fortei de munca.
Proiectul infiintarii Consulatului este demarat, in acest moment cautandu-se un sediu adecvat, potrivit declaratiilor prefectului Gabriel Berca.
In ceea ce priveste proiectul infratirii celor doua orase, discutiile incepute la Torino vor fi aprofundate la Bacau, in perioada 6-8 septembrie, cand autoritatile italiene sunt invitate sa intoarca vizita delegatiei bacauane.
Update in joi, 15-12-11 3:52
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează