Astazi suntem în Vinerea Mare, zi în care Iisus a fost răstignit pe cruce. De aceea i se mai spune şi Vinerea Patimilor.
Unii credincioşi ţin post negru, de aceea acestei zile i se mai spune si Vinerea seaca.
In aceasta zi, cu o semnificastie religioasa deosebita, Pilat din Pont a rostit sentinta impotriva lui Iisus, apoi Mântuitorul a fost rastignit pe cruce de către soldaţii romani, si, pana la apusul soarelui, asezat în mormânt.
Seara in toate bisericile are loc slujba „Prohodului.”
Slujba are un caracter funebru si se desfasoara in jurul unei mese pe care se afla o panza cu scena rastignirii Mantuitorului si a depunerii lui in mormant.
Credinciosii, cu flori in mana, participa la aceasta slujba simbolica, la prohodirea lui Iisus.
In această zi deosebita nu se spală rufe, nu se coase şi nu se sacrifică păsări sau animale.
Se spune că cine face rău unui semen de-al sau în Vinerea Mare, va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa.
De asemenea, în popor se mai spune că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi îmbelşugat, iar dacă nu plouă, va fi sărac.
Sursa: Realitatea TV
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează