Consumat cu moderaţie, vinul ţine boala departe. În cadru medical, vinul este considerat un sedativ uşor şi natural, folosit pentru reducerea anxietăţii şi tensiunii.
Chiar dacă în trecut au existat discuţii cu privire la efectul pe care consumul de alcool îl are asupra sănătăţii, numeroase dintre aceste dileme s-au rezolvat în momentul în care medicii au explicat beneficiile pe care le aduce consumul de vin în cantităţi moderate.
Ca parte a unei diete normale, vinul asigură energia necesară corpului, deoarece conţine substanţe care ajută digestia şi aduc un aport de minerale şi vitamine. De asemenea, poate stimula şi apetitul, ajută la restabilirea echilibrului nutriţional, la detensionare şi acţionează precum un sedativ, în special pentru convalescenţi şi bătrâni.
Componenţa sa chimică ajută la prevenirea unor molecule cunoscute ca radicali-liberi, să provoace stricăciuni la nivel molecular. Există anumite componente în struguri şi vin, numite reveratrol şi quercetin, care ajută sistemul imunitar, împiedică apariţia cancerului şi protejează împotriva afecţiunilor inimii, ajungând astfel la prelungirea vieţii.
Pe de altă parte, vinul nu trebuie considerat ca fiind vindecătorul universal şi nu oricine trebuie să îl consume. Sunt circumstanţe în care este interzis vinul: inflamaţii ale tractului digestiv, ulcer, boli ale ficatului, pancreatite, infecţii urinare, afecţiuni ale prostatei, epilepsie.
Virtuţile vinului
Menţine sănătatea inimii
Medicii şi cercetătorii au afirmat că anumite tipuri de vin sunt chiar benefice pentru inimă. Reducerea incidenţei atacurilor de cord şi a nivelului crescut al colesterolului sunt două dintre efectele pe care doctorii le atribuie consumului constant, dar moderat de vin.
Previne apariţia cheagurilor de sânge
Beneficiile vinului roşu nu se limitează doar la prevenirea atacurilor de cord şi a creşterii colesterolului. Prevenirea formării cheagurilor de sânge este o altă funcţie pe care vinul roşu o îndeplineşte datorită unor antioxidanţi precum veratrolul conţinut de acesta.
Ţine la distanţă cancerul
Cercetătorii şi medicii susţin efectele pe care vinul roşu le are în prevenirea diverselor forme de cancer. Însă pentru susţinerea şi întărirea acestei afirmaţii se realizează încă cercetări.
Adevarul
Update in vineri, 22-06-07 11:10
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează