Peste 12.000 de studenţi din România studiază în Franţa, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite, mulţi dintre ei cu burse generoase, oferite de universităţile internaţionale care îi găzduiesc.
Cum se poate realiza o asemenea performanţă, cum se construieşte acest succes şi care sunt beneficiile în planul dezvoltării profesionale şi personale, puteţi afla la International Study Day.
O primă parte a acestui eveniment, organizat de Comisia Fulbright Româno-Americană, British Council, DAAD şi Campus France, cu sprijinul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, se va desfăşura miercuri, 15 mai 2013, între orele 10.00 – 16.00, la Rectoratul Universităţii băcăuane, Corpul D.
International Study Day oferă informaţii detaliate despre programele universitare şi post-universitare din Franţa, Marea Britanie, Germania şi Statele Unite, despre cerinţele de admitere şi sursele de finanţare, cât şi despre testele de limbă engleză şi franceză, necesare în procesul de admitere (IELTS, TOEFL, Cambridge, DELF, DALF).
Toate prezentările vor furniza studenților prezenți, aflaţi în ani terminali, dar şi absolvenţilor de studii universitare, interesaţi de doctorate şi masterate, informaţii detaliate, atât despre criteriile de admitere aplicate de universităţile din Franţa, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite, cât şi despre etapele procesului de aplicaţie şi sprijinul financiar oferit candidaţilor internaţionali.
În final vor fi evidențiate câteva exemple de succes ale studenţilor români, care au îndeplinit condițiile, au fost admişi și au beneficiat de finanţare, fapt care ilustrează şi justifică pe deplin acest demers.
Asemenea evenimente au fost organizate anterior la târgul de universităţi ”Romanian International University Fair – RIUF”, ce se desfăşoară anual la Bucureşti, Cluj, Iaşi și Timişoara, dar şi în mai multe oraşe din ţară, precum Braşov, Craiova, Galaţi, Oradea, Petroşani, Sibiu şi Târgovişte.
În continuarea acestui acestui moment, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău va organiza joi, 16 mai 2013, în colaborare cu Comisia Fulbright Româno-Americană, o prezentare a oportunităţilor de studiu în Statele Unite ale Americii, pentru elevii de liceu.
Susţinută de Mihaela Arsene, directorul Serviciului de Consultanţă al Comisiei Fulbright România, din cadrul Fulbright Educational Advising Center U.S.A., structură care aparţine Comisiei Fulbright din România, sesiunea de informare se va desfăşura la Centrul „American Corner Bacau”, începând cu ora 8.30.
La aceasta sunt invitaţi să participe liceeni ai claselor a X-a şi a XI-a, de la unităţile de învăţământ din judeţ.
Publicul, care va fi prezent la Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău, va avea ocazia să afle cum se construieşte succesul academic şi profesional în cele mai bune universităţi din S.U.A, criteriile de admitere folosite de universităţile americane, etapele procesului de aplicaţie, dar şi detalii referitoare la sprijinul financiar oferit de instituţiile din S.U.A., candidaţilor internaţionali, în condiţiile în care peste 2000 de studenţi din România studiază acum în Statele Unite.
Cu această ocazie vor fi distribuite materiale informative referitoare la modul de a accesa o bursă de studiu, dar şi la ofertele educaţionale ale unor colegii şi universităţi de peste Ocean.
“Reprezentanţii Centrului Education U.S.A., din cadrul Comisiei Fulbright din România, se află pentru a patra oară la noi. De acestă dată, am optat pentru organizarea unui seminar de informare pentru liceenii claselor a X-a şi a XI-a, de la unităţile de învăţământ din judeţ”, ne-a informat Oana Jianu, coordonatoarea Centrului “American Corner Bacău”.
Comisia Fulbright Româno-Americană, British Council, DAAD şi Campus France, cu sprijinul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău și a Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează