Categorii: ActualitatePolitica

Se topesc drumurile!

Drumul de plastilina ce leaga satul Galbeni de soseaua E 85 da seama de oboseala si de crasa nesimtire. Evident, nu de nesimtirea sa, ci de aceea a consilierilor judeteni care au avizat o asemenea lucrare vadit nefinisata.

Acum, cand termometrele indica cifra 40 si stau sa plesneasca la umbra, drumul judetean cu pricina se afla in descompunere. Ca un hoit uitat la soare. Prea mult timp.

Pe cand consilierii judeteni strangeau la pachet cd-urile cu Julio spre a dobandi un autograf de pe urma intalnirii cu acesta, canicula isi facea de cap pe drumurile din judet.

Problema nu este noua si a fost exasperant repetata de presedintele CJ Bacau, Dragos Benea. Adevarul e ca pentru cei 500 de kilometri de drumuri judetene pentru care Benea afirma ca documentatia este pregatita nu prea sunt bani. Adica, nu sunt bani cu niciun chip.

La vizita sa pe meleagurile altfel pitoresti ale Bacaului, premierul cu doua nume de familie – Calin Popescu Tariceanu – a promis ca in programul Executivului e trecuta, si inca cu litere ingrosate, demararea subita a unui amplu proiect de reabilitare (cumva carpire?) a peste 5.000 de kilometri de drumuri judetene. Motivatia primului ministru a fost aceea ca
– in general – Consiliile Judetene nu dispun de sumele necesare unor atari proiecte de infrastructura.

Pana in acest moment guvernul pare prins in menghina obtinerii fondurilor necesare maririi pensiilor asa incat despre asfaltarea drumurilor judetene vom vorbi cu alt prilej.

Revenind la drumurile noastre, cele de toate zilele, trebuie remarcat – asa cum a facut-o si primarul comunei Nicolae Balcescu, Francisc Tancau – ca soseaua ce duce catre satul Galbeni, despicand cu aplomb campul, arata de parca lucrarile s-ar fi oprit aleatoriu, cu cateva etape inainte de finisare. Nu am amintit intamplator de comuna N. Balcescu (cea mai avuta dintre comunele din judet) si de edilul ei, caci satul Galbeni se afla sub directa ei administratie. Saga acestui drum se invarte – se pare – in jurul unor sume frumusele.

„Nu stiu ce s-a facut acolo, spune, nedumerit, primarul Tancau. Au fost doua straturi dar fara strat de uzura, habar n-am. Toamna trecuta a fost realizat acest drum iar in primavara a fost carpit. Se laudau cei de la Consiliul Judetean ca au pus pe drum nu stiu ce si l-au facut cu 11,5 miliarde pe kilometru. Va arat eu drumul catre Valea Seaca facut cu doar 5,5 miliarde de lei pe kilometru si pe trei straturi. Am realizat aceasta investitie in anul 2005 si nici acum nu se cunoaste ca s-a circulat pe el. Eu credeam, si mai cred inca, ca drumul de la Galbeni va avea si un strat de uzura. Astept in continuare acel strat de uzura. Intr-adevar, sunt nemultumit de aceasta lucrare. Chiar daca este vorba despre un drum judetean, acel sat (n.r. – Galbeni) se afla totusi in subordinea comunei pe care o conduc”.

Presedintele CJ Bacau pune procesul de accentuata deteriorare a drumului pe seama caldurii excesive ce insoteste sezonul in care ne aflam, aparand, totodata, institutia pe care o conduce.

„Daca dumneavoastra credeti ca cineva de la Consiliul Judetean a semnat hartii fara acoperire va inselati amarnic, a decretat Dragos Benea. Ceea ce se gaseste pe teren se gaseste si in documentatiile de la Consiliu, si invers. Am incredere in oamenii care au facut aceasta lucrare (n.r. – o firma din Piatra Neamt, dupa cum si-a amintit presedintele Benea) si in cei care au urmarit executarea ei”.

Desigur, problema drumurilor judetene nu e una de factura noua pe agenda oficialilor nostri. Insa parca nici spusa cu saraci dar drepti nu mai sta in picioare. La fel si alibiul mereu verde al calamitatilor naturale. Ba e inudatie, ba e canicula, grindina, zapada, fulgere, ploaie etc. Niciodata oameni.

Cred ca a sosit vremea sa ne mai interogam si asupra responsabilitatilor si competentei celor ce ne conduc. Adica ne cheltuiesc impozitele si taxele.

Sursa: Lucian Bogdanel, Monitorul de Bacau

Update in miercuri, 22-06-11 22:28

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.