Categorii: Actualitate

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Calendarul testărilor:
– 12 octombrie – prelevare probe de sânge și urină în comuna Berești-Tazlău, jud. Bacău
– 19 & 20 octombrie – consultații cu medici în comuna Berești-Tazlău, jud. Bacău

Investigațiile au ca scop depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, test de sângerări oculte, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutății, înălțimii și calculul indicelui de masă corporală.

Aceste testări vor fi realizate de către medici specialiști, asistente medicale, studenți la facultăți de medicină și elevi la școli postliceale sanitare.

Caravana se află la a unsprezecea ediție și anul acesta va ajunge în județele Teleorman (comunele Balaci și Grația), Tulcea (Ciucurova și Topolog), Constanța (Chirnogeni), Bacău (Berești-Tazlău și Blăgești) și Buzău (Vintilă Vodă).

Caravana va efectua câte două vizite în fiecare sat. În timpul primei vizite se vor recolta probele de sânge și urină, iar în a doua vizită, weekendul următor, după venirea rezultatelor de la analize, se vor alătura și medicii pentru investigații mai amănunțite. Costul total al analizelor de care beneficiază o persoană în caravană poate ajunge până la 1.600 lei.

Pe lângă testările medicale gratuite, caravana aduce și o importantă componentă educațională pacienților din mediul rural. Aceștia vor fi în dialog constant cu medicii și voluntarii despre importanța prevenției și investigațiilor medicale, vor avea acces la pliante și broșuri informative și vor putea urmări video-uri educative în sălile de așteptare.

De asemenea, pacienții cu suspiciuni de cancer vor fi redirecționați pentru investigații suplimentare gratuite și sprijiniți pe tot parcursul acestui proces.

Pe parcursul celor zece ediții precedente, caravana a testat peste 11.500 de persoane din localități rurale din 34 de județe, cu implicarea a peste 600 de medici, asistente și studenți voluntari. Doar în ultimii 6 ani, caravana a facilitat diagnosticarea a cel puțin 33 de cazuri de cancer.

Proiectul rămâne relevant în contextul în care România are un mare deficit de medici de familie, dar și de medici specialiști în marea majoritate a zonelor rurale. Aproximativ 50% din medicii din România profesează în București și în 5 județe cu centre universitare. Suntem pe ultimul loc dintre cele 27 de țări EU în ceea ce privește rata de screening pentru cancerul de sân, pe locul 24 (din 27) la cancerul cervical și pe locul 26 (din 28) la cancerul colorectal. În plus, speranța de viață în România este a treia cea mai scăzută din EU (75.3 ani vs. 80.7 ani). Deși acest context este cunoscut, România alocă în continuare pentru prevenție de 4 ori mai puțin decât media țărilor din UE. De aceea, mortalitatea prin cancer în România este mai mare decât media UE și a crescut în ultimul deceniu, deși prevalența cancerului în România este mai mică decât media U.E.

Caravana „Nu am făcut destul” este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și este susținută de Synevo, Johnson&Johnson, Pfizer, Merck, Alliance Healthcare, AstraZeneca, MSD, Novartis, Farmaciile Alphega, Caravana cu Medici, MEDIST Imaging, iCredit, APCR, ABC, Pacientul 2.0.

Parteneri media: Radio Trinitas, Radio România Antena Satelor, Radio Constanța, Amos NEWS.

Detalii despre campanie pot fi găsite și pe: www.invingemcancerul.ro

Update in joi, 10-10-24 10:27

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Mergi într-un city break la Brașov? Ai nevoie de perne de aer de la AirPower dacă ai Chevrolet Aveo!

Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…

miercuri, 28-08-24

Acest website folosește cookies.