În urma cercetărilor efectuate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire, suspectul Andrei P., de 25 de ani din orașul Buhuși a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat Parhetului de pe lângă Judecătoria Buhuși cu propunere de arestare preventivă.
Din cercetări s-a stabili că la data de 25.11.2011, in jurul orei 23.30, într-un bar din orașul Buhuși a intrat, în calitate de client, P.Andrei, de 25 ani, însoţit de doi tineri cu vârste de 19 și 24 de ani. După ce au consumat băuturi alcoolice, în jurul orei 00.00, nemulțumiți de muzica difuzată în bar Andrei P. și C. Florin au început să spargă pahare şi au aruncat cu sticle prin local, lovind consumatorii. În acel moment în local se aflau 10 consumatori, între care şi M. Marius, de 31 ani. Acesta a intervenit verbal încercând să-i liniștească pe tineri, care au devenit violenţi, moment în care M. Marius a scos un pistol cu bile de cauciuc, și a executat foc în plan vertical, fapt ce i-a determinat pe tineri să părăsească incinta societăţii.
Din cercetări s-a stabilit că M. Marius este posesor legal de armă neletală.
După ce apărăsit barul respectiv, Andrei P. s-a deplasat la un bar din aceeași localitate unde, pe fondul consumului de alcool, a distrus pahare, iar apoi a distrus geamul şi oglinda laterală a unui autoturism ce aparținea administratorului barului respectiv.
În cauză se efectuează cercetări față de P. Andrei și C. Florin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire. Totodată se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost folosită arma neletală.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează