Categorii: Actualitate

SUSPECTAT DE SĂVÂRŞIREA A 47 DE FURTURI DIN LOCUINŢE, PRINS DE POLIŢIŞTI

Un bărbat, suspectat de sâvârşirea a 47 de infracţiuni de furt din locuinţe, a fost reţinut de poliţiştii băcăuani.

Suspectul era extrem de abil, vizând casele izolate situate la periferia localităţilor, iar pentru a-şi asigura scăparea, în anumite situaţii, s-a deghizat în femeie sau în călugăr.

Cristian A. sustrăgea din locuinţe obiecte uşor vandabile, dar mai ales aur şi bani, iar pentru a nu fi depistat se deplasa prin zone împădurite, parcurgând pe jos chiar şi 120 de km.

Cristian A., de 33 de ani, din judeţul Bacău, aflat de mai multă vreme în atenţia poliţiştilor, iar în urma unei acţiuni coordonate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul tehnic şi informativ al S.R.I., a fost depistat la data de 3 octombrie a.c., în municipiul Sibiu. Poliţiştii îl suspectează de săvârşirea a 47 de furturi din locuinţe numai în judeţul Bacău.

În unele cazuri a intrat în locuinţe chiar şi în prezenţa proprietarilor, iar atunci când a fost surprins a sărit de la etaj sau a escaladat gardurile împrejmuitoare.

Pentru documetarea activităţii infracţionale în cauză, la data de 3 octombrie, poliţiştii băcăuani au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţa Siminei S., de 29 de ani din judeţul Galaţi şi la locuinţa lui Eugen B., de 48 de ani, din municipiul Braşov. Astfel, au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe bijuterii, 9 telefoane mobile, 12 scule electrice, aparatură electronică şi alte bunuri despre care se deţin indicii că provin din săvârşirea de infracţiuni de furt.

Poliţiştii au acţionat, totodată, în comuna Tg. Trotuş, din judeţul Bacău, de unde au recuperat două arme, una cu aer comprimat şi alta cu bile din cauciuc, sustrase de Cristian A. dintr-o locuinţă din comuna Oituz şi ascunse într-un bazin din beton îngropat în pământ.

În baza probatoriului administrat s-a luat măsura reţinerii lui Cristian A. pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat şi a Siminei S., lui Eugen B. şi Mirel B., de 19 ani, din Braşov, pentru favorizarea infractorului şi acte de complicitate săvârşite cu scopul înlesnirii valorificării bunurilor sustrase.

Cei patru vor fi prezentaţi astăzi Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online
Taguri: politia

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.