Categorii: Social

Sursa poluării urbane

O importantă, dar necunoscută sursă de molecule de ceaţă cu fum a intrat în atenţia oamenilor de ştiinţă, care căutau să descopere originile poluării aerului în oraşe. Acum cercetătorii au stabilit că murdăria care se aşează pe ferestre, clădiri, drumuri este sursa misterului poluării. Descoperirea ar putea ajuta la dezvoltarea strategiilor de luptă impotriva poluării aerului din oraşe, anunţă Live Science.

În timp ce mizeria din afara oraşelor este de cele mai multe ori naturală, în mediul urban aceasta este o supă din mii de componente chimice, explică James Donaldson, chimist la Universitatea din Toronto. Particulele de praf provin din tot felul de surse, de la emisiile fabricilor, uzinelor şi ale maşinilor, sarea care se presară uneori pe drumuri până la fumul din bucătărie.

Miriam Diamond, şi el chimist la Universitatea din Toronto, analizează oxidul nitrogenic din murdăria urbană. Aceste molecule sunt emise când gazul şi alţi combustibili ard şi se combină cu substanţe volatile poluante, compunând smog-ul, un amestec de ceaţă cu fum şi particule de praf.

Donaldson şi colaboratorii săi au constatat cu uimire cum componentele de nitrogen se pot modifica. Acestea pot dispărea uneori, fiind – de exemplu – spălate de ploaie. Totodată, prin experimente de laborator, au demostrat că lumina puternică le poate transforma din particule inactive, în forme active, care se ridică în atmosferă. Tot aşa, lumina soarelui poate determina aceeşi reacţie.

Pentru mine, acestă descoperire surprinzătoare şi incitantă îmi arată faptul că mai sunt atâtea lucruri legate de chimia lucrurilor din jurul nostru despre nu ştim mai nimic, deşi ne afectează viaţa în mod direct
, spune Donaldson. Acesta adaugă faptul că cercetările echipei sale ajută la îmbunătăţirea metodelor de cercetare a aerului şi reprezintă o cheie în dezvoltarea strategiilor luptei împotiva poluării.

Silvia Holotiuc

Comentează
Share
Publicat de
Silvia Holotiuc

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.