În ziua de 01.03.2011, în jurul orei 16.30, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică aparţinând Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în timpul executării serviciului în zona de sud a oraşului au observat trei persoane care transportau fier vechi.
Jandarmii au oprit persoanele respective şi le-au întrebat despre provenienţa acestuia. Una dintre ele a recunoscut faptul că fierul a fost sustras dintr-o hală a unei societăţi comerciale şi că vroiau să-l vândă.
S-a trecut la identificarea acestora, respectiv Ramona P. de 31 de ani din localitatea Buhuşi judeţul Bacău, Luminiţa M. de 26 de ani din aceeaşi localitate şi Lăcrămioara B. de 42 de ani din localitatea Livezi judeţul Bacău, cele trei persoane fiind fără ocupaţie şi fără antecedente penale.
S-a luat legătura cu un reprezentant al societăţii păgubite care a preluat întreaga cantitate de fier şi a transportat-o la sediul acesteia.
În cauză a fost întocmit de către jandarmi un dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de furt calificat , faptă prevăzută şi sancţionată de articolul 209 din Codul Penal.
Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. Persoanele în cauză sunt cercetate în stare de libertate.
Ofiţer cu relaţiile publice
Mr. Ţăranu Marius
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează