Un șofer din judeţul Vrancea a fost grav rănit, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Astfel, pe 6 august, în timp ce Nicolae D. de 29 de ani, din judeţul Vrancea, conducea o autoutilitară încărcată cu pepeni, pe DJ 241, pe raza localităţii Izvoru Berheciului, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi al pasagerului, Marcel I. de 41 de ani, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde li s-au acordat îngrijiri medicale şi au rămas internaţi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează