Polițiștii din comuna Sascut au fost sesizați, pe 18 noiembrie, în jurul orei 05.00, de către un cetățean din comună, că din curtea unei societăți comerciale a fost sustrasă o autoutilitară, care se află avariată în afara carosabilului, în fața unei locuințe.
Din cercetări polițiștii au stabilit că în noaptea de 18.11.2012, în jurul orei 04.45, G. Marcel, de 23 ani din comuna Orbeni, jud Bacău, în timp ce se deplasa spre domiciliu, de la o discotecă, a profitat de faptul că autoutilitara respectivă avea cheile în contact, s-a urcat la volan şi a condus spre locuința sa, însă într-o curbă a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului acesta a suferit vătămări corporale și a fost transportat și internat la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din verificări polițiștii au mai stabilit și că tânărul de 23 de ani nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi distrugere.
„Era mai bine înainte. Ni se dădeau case, serviciu, aveam siguranța zilei de mâine…”. Vorbe…
Pariurile live au castigat rapid popularitate in randul pasionatilor de jocuri de noroc online.
Tot ceea ce vine să ne simplifice efortul pentru a face anumite lucruri și oferă…
Tu erai conștient de faptul că mai bine de 60% din aroma cafelei se pierde…
„TESCANI, loc binecuvântat” este titlul expoziției de excepție organizate de Centrul de Cultură „George Apostu”…
Alegerea semințelor potrivite este primul pas spre o recoltă bogată și sănătoasă.
Acest website folosește cookies.
Comentează