Un bărbat de 32 de ani din județul Covasna este cercetat după ce „şi-a încordat muşchii” la poliţiştii care l-au oprit pe o strada Mioriţei, întrucât conducea noaptea un autovehicul cu luminile stinse.
Conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit, iar cei doi poliţişti l-au urmărit pentru a-l imobiliza.
Suspectul a devenit agresiv, verbal și fizic, rupând hainele de serviciu ale polițiștilor. Bărbatul a fost imobilizat și încătușat, iar la momentul urcării sale în autospeciala Poliției a lovit autovehiculul, avariindu-l ușor.
Cel în cauză a fost condus la sediul subunității de poliție, unde a fost identificat în persoana lui S. Tibor, de 32 ani de ani, din județul Covasna. Acesta emana halenă alcoolică, dar a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. S-a luat măsura informării Parchetului de pe Lângă Judecătoria Bacău, care a dispus efectuarea actelor premergătoare privind comiterea infracţiunilor de ultraj, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și distrugere a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
.
Update in miercuri, 26-03-14 14:00
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează