Categorii: Social

Peste 1400 de sesizări la www.domnuleprimar.ro

Românii au, de la începutul lunii decembrie 2005, un site special în care pot comunica direct primarului din oraşul (sectorul) în care locuiesc problemele personale sau de interes comunitar.

Oricine e nemulţumit de serviciile edilitare din localitatea sa are posibilitatea să redacteze sesizări legate de activitatea autorităţilor locale. Acestea vor fi făcute publice pe site, iar primarul poate răspunde imediat, în aceeaşi pagină.

Gălăţenii au fost cei mai harnici, de la începutul lunii trecute şi până acum, cu 39 de opinii şi 106 reclamaţii postate din totalul de 1417.

Le urmează îndeaproape bucureştenii, peste 100 de sesizări adresându-se Primăriei Generale, alte 100 Primăriei Sectorului 3, 23 de opinii şi 79 de reclamaţii la Sectorul 1 şi 70 la Primăria Sectorului 6.

Sectoarele 4 şi 5 au primit, în această perioadă, numai reclamaţii, în număr de 46 şi, respectiv, 51, acesta din urmă aflându-se la capătul inferior al clasamentului privind răspunsurile primite.

Marian Vanghelie nu a răspuns la nici o sesizare primită. Cele mai multe răspunsuri le-au dat, se pare, primarii sectorului 3, 1 şi 2, dar şi cei din Galaţi şi Timişoara.

Cu nici un răspuns oferit cetăţenilor apar, pe site, şi primarii dâmboviţeni. Astfel, edilul şef al municipiului Târgovişte – Iulian Furcoiu, a primit 3 sesizări, legate în principal de starea avansată de degradare a covorului asfaltic şi de spargerea acestuia cu consimţământul Primăriei.

De asemenea, un tânăr din oraşul Pucioasa reclamă primarului faptul că nu mai are unde să joace fotbal, la Şcoala Generală Nr.4 fiind interzise astfel de activităţi. Singurul edil dâmboviţean care figurează pe site că ar fi răspuns la cel puţin o sesizare este cel din Titu, asta însă pentru că legat de acest oraş nu a fost făcută nici o sesizare pe www.domnuleprimar.ro.

Autor : Alexandra DAMIAN, Amos News

Update in luni, 16-01-06 11:04

Contributori - Alte surse

Comentează

Vezi comentarii

  • am o parere foarte buna despre acest site deoarece este foarte greu sa ajungi in audienta la domnul primar

  • Dl. Primar Stavarache , vreau sa va propun ca peste dealul de steril de la C.I.C. sa plantati flori . Am descoperit ca sunt plante care pot acoperii solul .Nu stiu daca pe acel sol pot creste plante , dar nu strica sa le cereti celor de la spatii verzi sa studieze aceasta posibilitate . [www bakker .eu ] ne-a trimis un catalog si acolo am vazut multe plante care acopera aproape orice . Soaldina rosie, Sapunarita ,Lithodora Diffusa , Soaldina galbana , Soaldina pestrita ,Garofita roz , Ianuparul orizontal , Scanteiuta Clopotelul , Garofita etc.Ar fi minunat ca acel monstru tocsic sa fie acoperit cu plante !.

  • Dl. Primar Stavarache, eu vreau sa va sugerez sa va dati demisia si sa ne lasati in pace, si dv. si dl. Benea preacuratul cu care faceti dv. intelegeri tacite pt pastrarea puterii inca 4 ani. Cred ca va ajung milioanele de dolari pe care le-ati facut pe spinarea noastra....cat despre Benea preacuratul cu P+7 al lui din centru va trai la Monaco din chirie...La revedere! Va dispretuim din suflet!

  • domnule primaral municipiului moinesti,reclam incompetenta si iresponsabilitatea serviciului de ajutor social moinesti.cazul bobocea[2 femei singure,fara nici 5 bani venitde 90 si60aniuna la pat si una epileptica din copilarie care face crize zilnice si nu are carnet de sanatate nici un doctor din zona nu le primeste] nu e un caz singular.le am gasit pe cele 2 femei moarte de foame in casa cand dumnezeu m a trimis sa le dau de pomana ca am sot mort.ce am vazut m a ingrozit si intro saptamana am rezolvat problema ,care etra in sarcina celor vreo 50 de asistente sociale+vre 5 secretare si contabile care stau pe acolo prin birouri beau cafea si mananca mancarea nenorocitelor astea care nu se pot duce sa o ia.georgeta a facut o criza de epilepsie pe strada si a spart capul si am chemat salvarea plasa cu mancare de la cantina a ramas la mine era o paine si un sufertas cu apa chioara si 3 bucati de cartofi.mentionez ca am fost cu ea la spital.doamna doctor harsa a zis sa ma "lupt cu parlamentul"doctorul de la urgenta ca n are ce face.as fi apelat la presa dar sper totusi ca omenia la romani n are a face nici cu zvarcolelile si coruptia actuala nici cu legea sau cu parlamentul.omenia e o lege nescrisa pentru noi n am timp de audiente va cunosc am deplina incredere in dv si stiu ca veti rezolva elena buftea

  • Domnule primar stau pe strada Bucovinei nr.14 si sunt terorizata de cainii din spatele blocului nu ma pot odihni noaptea, sunt o femeie insarcinata si va rog sa ma credeti ca in afara de caldura pe care o suport cu greu trebuie sa mai suport si urletele animalelor, dar mai rau este ca daca ies seara la plimbare sunt destul de agresivi, va rog foarte mult sa luati masuri. Adresa este Bucovinei 14 scara D. Va multumesc anticipat. Cu stima si respect.

  • in urma celor intamplate la bacau datorita etnobotanicelor,va sugerez sa luati masuri foarte severe in locurile unde au fost magazine cu astfel de produse,deoarece chiar daca spun ca si-au schimbat domeniul de activitate ,ei tot etnobotanice vand.vad zilnic tineri care cumpara plicuri cu etnobotanice de la magazinul de langa semaforul de la insula de agrement(cum vii de la autogara)iar in jurul magazinului si la scarile blocurilor sunt numai ambalaje de acest gen.
    va multumesc

Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.