Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, a fost achitat astăzi de Tribunalul Bacău, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, înşelăciune şi abuz în serviciu. Magistraţii au considerat că nu există suficiente elemente pentru a-l putea condamna pe fostul primar al Bacăului. Totodată, instanţa, care a decis că nu a existat niciun prejudiciu, a ridicat şi sechestrului asigurator pus pe bunurile lui Sechelariu. Decizia magistraţilor poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău in termen de 10 zile iar procurorii DNA au precizat ca vor face recurs.
Dumitru Sechelariu a fost trimis în judecată de către DNA în iulie 2005 pentru corupţie. Alături de el au fost deferiţi justiţiei şi fostul viceprimar, Laurian Lucaş, şi fostul şef al Direcţiei de cadastru, Dorinel Ifrim , care astazi au fost şi ei achitaţi de judecători.
Fostul primar al Bacăului a declarat că este revoltat că a stat pe nedrept 45 de zile în închisoare şi vrea să-i dea în judecată pe magistraţii care au dispus arestarea sa în mod abuziv.
Dumitru Sechelariu a fost acuzat de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, luare de mită în formă continuată, înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Prin acţiunile lor, Sechelariu, Lucaş şi Ifrim ar fi adus adus statului un prejudiciu de aproape 300 de mii de dolari şi 50 de milioane de lei vechi.
După trimiterea în judecată, DNA a verificat averea fostului primar.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 1999-2003, Dumitru Sechelariu ar fi constrâns opt persoane să vândă diverse suprafeţe de teren, impunându-le un preţ cu mult inferior faţă de cel real. Pentru a le „convinge”, Sechelariu le-ar fi şantajat spunând că, dacă refuză preţul impus de el, nu le va reconstitui dreptul de proprietate.
Acest procedeu, au susţinut anchetatorii, ar fi fost folosit de Dumitru Sechelariu şi în scopul obţinerii terenului pe care a fost construită pista de karting Selena.
Pe perioada cercetărilor, Dumitru Sechelariu a mai fost anchetat şi pentru efectuarea unor operaţiuni financiar-bancare, cu retrageri în numerar de aproximativ 50 de milioane de lei, fără justificarea operaţiunilor, fapte sancţionate de Legea privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.
Update in sâmbătă, 14-04-07 16:09
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează