Categorii: Actualitate

Șapte bărbați din India locuiau și munceau ilegal în Bacău

Polițiștii de imigrări din județul Bacău, în urma acțiunilor întreprinse în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, au depistat 7 bărbați, din India, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României și desfășurau activități lucrative fără drept de muncă. Străinii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei fiecare și obligați să părăsească țara prin decizie de returnare. Totodată, reprezentanții firmei angajatoare au fost sancționați cu amendă în valoare de 50.000 de lei.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău, au desfășurat, în perioada 04 – 08 noiembrie a.c., activități specifice de control pe raza de competență în scopul prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse au fost depistați 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, din India, care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că aceștia au intrat legal în România, în baza unor vize de lungă ședere, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre și desfășurau activități lucrative fără drept de muncă pe un șantier.

Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15 zile. Totodată, străinii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei fiecare, în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru primirea la muncă a străinilor aflați în ședere ilegală, angajatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.000 lei, conform art. 36, alin. 1 lit.b din O.G 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

De la începutul anului 2019, la nivelul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău, au fost solicitate de către angajatori peste 200 de avize de angajare pentru străini care provin din state precum: Vietnam, India, Bangladesh, Sri Lanka, Nepal, Pakistan, China, Turcia, Filipine.

Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacaul.ro

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.