Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”
Biblioteca „Cleopatra Tăutu”
Catedra de limba română și Biblioteca „Cleopatra Tăutu” de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” organizează Săptămâna Eminescu cu activităţi multiple, filme documentare, expoziţii de carte şi de ex-libris, recitări din poezia eminesciană, audiţii – versuri ale poetului pe muzică.
Pentru ziua de 15 ianuarie, când se sărbătorește și ZIUA CULTURII NAȚIONALE, am propus elevilor, din timp, trei teme: Şanse şi neşanse în biografia lui Eminescu; Sacrificat pe altarul dragostei de neam şi Capodopere eminesciene într-o reinterpretare nouă. În urma sondajului făcut de bibliotecă, elevii Colegiului au optat pentru prima temă, justificând, în acelaşi timp, alegerea ei.
Luni, 12 ianuarie, ora 13.00;
Marți, 13 ianuarie, orele 8.00 și 11.00 – sala de lectură
Eminescu și culisele unui asasinat politic. Un film documentar dur, rămas aproape necunoscut, realizat de Andrei Gheorghe pentru emisiunea Mari români, spune povestea sumbră, dar adevărată, a asasinării lente a lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai incomozi ziariști ai vremii sale. În colaborare cu doamnele prof. Călina Stroe și clasa a IX-a D, Georgiana Marcu și clasa a IX-a H, Oana Lupu și clasa a XI-a A.
Mihai Eminescu, Luceafărul. În viziunea grafică a lui Ștefan Boușcă – Expoziție
Miercuri, 14 ianuarie, ora 10.00 şi 13.00 – sala de lectură:
O dragoste eternă – Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Pentru o inima atât de înflăcărată şi dornică de iubire ca a Veronicăi, Eminescu a reprezentat totul. Şi Veronica… a fost pentru Eminescu, muza, îngerul, demonul… singura lui fericire şi motivul întregii lui existenţe. În colaborare cu doamnele prof. Stoean Mihaela şi clasa a IX-a G; Pompilia Postelnicu şi clasa a IX-a B.
Mihai Eminescu prezent în lucrări de ex-libris. Prezintă Ana Chiscop
Joi, 15 ianuarie, ora 13.00 – În holul mare al Colegiului
Moment artistic – recitări: Cazacu Aldana – O rămâi…, Miruna Găzdaru – La steaua…; Alexandra Tudor – acompaniament pian; Teodora Irava – romanțe. Coordonator moment artistic, prof. Irina Negrea
Şanse şi neşanse în biografia lui Eminescu
Invitaţi: – prof. Elena Bostan
prof. Liviu Chiscop
prof. Ioan-Ovidiu Stoica
Eminescu, Veronica, Creangă – primul film documentar despre Eminescu
Sara pe deal – recită Mihail Sadoveanu
Vineri, 16 ianuarie, ora 13.00 – Sala de lectură
Mihai Eminescu – Viaţa şi opera – film documentar.
În colaborare cu dna prof. Ramona Mocanu şi clasa a IX-a E
Sara pe deal, recită Mihail Sadoveanu
Prezentarea expoziției de carte și de ex-libris – Bibliotecar, prof. Ana Chiscop
Coordonatori activitate: prof. Călina Stroe și Ana Chiscop
Director,
Călin-Leon Boambă
Update in vineri, 23-01-15 18:15
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează