Poliţiştii au fost anunţaţi că pe data de 18 februarie, în jurul orei 23.00, pe strada Calea Moldovei din Bacău se află un bărbat care se comportă violent şi are asupra sa o secure.
O patrulă de siguranță publică s-a deplasat la fața locului, unde polițiștii l-au identificat pe I. Virgil, de 32 de ani. În urma controlului corporal efectuat asupra sa polițiștii au găsit o secure cu lama tăietoare de 20 de cm, au declarat reprezentanţii Poliţiei Bacău.
S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire.
Update in miercuri, 26-03-14 14:01
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…
Acest website folosește cookies.
Comentează