Românii consumă de şapte ori mai puţin peşte decât membrii celorlalte state europene. Potrivit datelor oferite de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, un român mănâncă, în medie, doar 3 kilograme de peşte pe an, în timp ce media din Uniunea Europeană este de aproape 23 de kilograme.
Lipsa de informare privind consumul de peşte şi slaba organizare a producătorilor din domeniu sunt principalele motive pentru care românii mânâncă mai puţine produse pescăreşti decât restul europenilor.
Totuşi, cei care consumă peşte au început să aibă gusturi … mai sofisticate – nu prea mai cumpără de la comercianţii ambulanţi, de-acum aleg pescăriile.
Şi totuşi, cei care cumpără peşte, fie şi din pescări, sunt de regulă persoane în vârstă şi aleg de cele mai multe ori peşte congelat pentru că este mai ieftin. Comercianţii din România vând zilnic aproximativ 500 de kilograme de peşte, iar numărul clienţilor nu depăşeşte 60 pe zi într-un magazin de profil.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, doar o treime din consum este susţinută din producţia internă, restul provine din din import.
Sursa: R TV
Update in vineri, 13-07-07 17:13
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Silvia Holotiuc! afirmatia..."Lipsa de informare privind consumul de peşte şi slaba organizare a producătorilor din domeniu sunt principalele motive pentru care românii mânâncă mai puţine produse pescăreşti decât restul europenilor"...va apartine?, in situatia in care intr-o tara cu deschidere la mare, strabatuta de un fluviu si cu multe rauri si lacuri importante pt. fondul piscicol, pestele este mai scump decat in multe alte tari fara vreunul din atuurile romaniei in acest domeniu, romanii nu vor putea sa consume peste intr-o masura adecvata pentru organismul lor si pentru o economie sanatoasa
Pe vremea impuscatului pestele era mancarea saracului.Acum e mai scump ca,carnea de pui,de porc.Si daca n-ar avea balta peste...