Categorii: Actualitate

Revista presei din 31 ianuarie

Principalele subiecte din ediţia de marţi, 31 ianuarie, a cotidianelor centrale se referă la cazul întâlnirilor lui Dinu Patriciu cu premierul Tăriceanu şi ministrul Justiţiei, Monica Macovei – dezvăluiri, dezminţiri, declaraţii; Dan Voiculescu îşi reafirmă sprijinul pentru George Copos; lideri din PSD îl sfătuiesc pe Adrian Năstase să demsioneze de la şefia Camerei Deputaţilor; sondaj GSS: PSD nu are rival pentru Traian Băsescu; DNA anchetează concesionarile din Delta Dunării; directorul adjunct al SRI Ionel Marin – implicat în represiunea din 1989; Austria sprijină aderarea României la UE în 2007; scandalul celor 8 procente privatizabile din Petrom; măsuri împotriva madianezilor din Capitală; Dumitru Sechelariu a cerut indemnizaţie pentru creşterea fetiţei sale în vârstă de un an şi jumătate.

Ministrul Macovei neagă şi documentul împotriva procuroarei Cristescu, şi întâlnirile cu Dinu Patriciu (Gândul)

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a declarat, ieri, că nu a transmis nici un document privind activitatea procurorilor în dosarul Rompetrol, nici preşedintelui ţării, nici primului ministru. De asemenea, a negat faptul că ar fi efectuat verificări în privinţa activităţii procurorilor în acest dosar şi în oricare altul, pentru că nu are competenţa necesară. ‘Am cerut CSM să prezinte rezultatele tuturor verificărilor şi inspecţiilor pe care le-au făcut în dosarul Rompetrol şi aceeaşi cerere o adresez procurorului general în situaţia în care Parchetul General ar fi efectuat verificări în legătură cu modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta’, a mai spus ministrul. Despre scandalul din presă legat de întâlnirile cu Dinu Patriciu şi primul ministru, ministrul Justiţiei a negat că ar fi avut loc alte întâlniri decât cea din iunie, din cabinetul şefului Guvernului. Mai mult, a cerut public primului ministru să nu mai facă ‘presupuneri în legătură cu agenda întâlnirilor mele’.

Audieri la Parchet,’audienţe’ la Guvern (Jurnalul naţional)

Jurnalul National îşi sustine informatiile pe care le-a publicat în numarul de ieri în legatura cu întâlnirile multiple pe care premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, şi omul de afaceri Dinu Patriciu le-au avut la sediul Guvernului. Sursele noastre sunt aceleasi care ne-au dezvaluit şi întâlnirea pe care cei trei au recunoscut-o saptamana trecuta şi, dacă demnitarii implicati vor sa fie crezuti de opinia publica, le cerem sa puna la dispozitia presei registrul de intrari de la Palatul Victoria, precum şi agenda întâlnirilor de la Cancelaria primului-ministru.

Voiculescu îi propteşte scaunul lui Copos din guvern (Gândul)

În prima şedinţă a Biroului Politic al Conservatorilor, Dan Voiculescu le-a închis gura celor care cereau retragerea sprijinului politic pentru George Copos. Întâlnirea a durat aproape două ore, timp în care problema Copos a fost întoarsă pe toate părţile. Voiculescu i-a pus la punct pe cei câţiva lideri care au îndrăznit să-l critice pe Copos şi să-i atragă atenţia şefului PC asupra consecinţelor dezastruoase în planul imaginii publice, pe care le implică menţinerea lui Copos în guvern. Dan Voiculescu a refuzat, în continuare, să facă orice comentariu pe marginea acestui subiect. Purtătorul de cuvânt al partidului, deputatul PC Bogdan Ciucă, care recunoştea zilele trecute că problemele cu Justiţia ale vicepremierului afectează imaginea partidului, şi-a nuanţat şi el declaraţiile după şedinţa Biroului Politic. ‘ Poziţia noastră e aceeaşi, atâta timp cât nu au apărut elemente noi în cercetarea lui Copos. Noi suntem convinşi că îşi va rezolva această problemă într-un timp extrem de scurt, drept pentru care îl menţinem în guvern’, a declarat Ciucă.

Năstase, sfătuit să ia în calcul demisia (Evenimentul zilei)

Conducerea PSD i-a dat ieri lui Adrian Năstase ca tema de gandire posibilitatea de a demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sustin surse din partid. Mai-marii partidului i-au sugerat ca ar fi indicat sa ia o decizie pana la sfarsitul saptamanii, cand este programat Consiliul National al formatiunii social-democrate. Năstase a refuzat deocamdata sa faca un asemenea gest, dar s-a aratat dispus sa reflecteze.

In cursul zilei de ieri, Adrian Năstase a fost vizitat în biroul sau de la Palatul Parlamentului de cativa lideri ai partidului, printre care s-a numarat şi secretarul general, Miron Mitrea, şi liderul grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc. Mircea Geoană nu a putut fi de fata, fiind plecat la Atena. Subiectul oficial al intrevederii a fost agenda parlamentara pentru noua sesiune care debuteaza la 1 februarie a.c., agenda ce va fi discutata şi astazi în cadrul întâlnirii pe care conducerea PSD o are cu grupurile din Senat şi Camera Deputaţilor. Neoficial însă s-a discutat şi despre variantele pe care Năstase le are în momentul de fata, sustin sursele noastre.

PSD n-are rival pentru Băsescu (Ziua)

Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidentiale, în ‘finala’ pentru funcţia de şef al statului s-ar califica actualul preşedinte, Traian Băsescu şi liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, releva datele unui sondaj de opinie realizat de Grupul de Studii Sociale (GSS) 2000, în perioada 20-27 ianuarie 2006.

Potrivit studiului, în cazul unor alegeri imediate, optiunile de vot ale romanilor s-ar distribui intre Traian Băsescu (48,2%), C.V. Tudor (16,3%) şi pesedistii Adrian Năstase (10,4%) şi Mircea Geoană (10%). Analistii GSS explica acest eveniment notabil – lipsa unui reprezentant PSD intre favoritii la Preşedintie – prin prisma diferitelor scandaluri în care sunt implicati liderii acestui partid. Acelasi motiv, al scandalurilor, sta şi la baza deprecierii formatiunii social-democratilor. Astfel, în cazul alegerilor parlamentare, PSD ar aduna 26,9%, cu 14 procente mai putin decat Alianta PNL-PD (41%). Pe locul al treilea se gasesc peremistii (17,5%), în timp ce UDMR (4,9%), coboara sub pragul electoral.

DNA anchetează concesionarile din Deltă (Evenimentul zilei)

Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a readus ieri în discutie un subiect aflat în atentia autoritatilor de mai bine de un an: concesionarile din Delta Dunarii. ‘DNA a inceput o ancheta privind toate contractele de concesiune a luciului de apa din Delta, dupa ce inspectorii din Corpul de Control au descoperit nereguli grave’, a afirmat ministrul. Sulfina Barbu a precizat ca ‘niciuna dintre firmele concesionare nu si-a respectat contractele, au recoltat mai mult peste decat au raportat, iar la domeniul investitii de mediu au trecut cu totul altceva decat ar fi trebuit’.

Numărul 2 în SRI, implicat în represiunea din 1989! (Evenimentul zilei)

Din jurnalul de operatiuni al Armatei I Bucureşti rezulta ca Ionel Marin, pe atunci capitan, a tras 10.000 de gloante la Inter şi Scala

In dupa-amiaza şi seara de 21 decembrie 1989, printre cei care au incercat sa opreasca revolta bucureştenilor de la Intercontinental au fost şi militarii Regimentului 2 Mecanizat. Acestia s-au deplasat în zona cu celebrele TAB-uri, iar faptele lor au ramas consemnate în jurnalul de operatiuni al generalului Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I. Unul dintre ofiterii aflati atunci la comanda trupelor desfasurate impotriva manifestantilor avea sa se distinga, în anii urmatori, printr-o cariera stralucita (…)

Odata cu trecerea anilor, capitanul Marin, aflat în slujba lui Ceausescu în decembrie 1989, a facut o cariera de invidiat. în 2001 a fost numit de Ion Iliescu în funcţia de director adjunct al SRI, iar în 2002 a primit gradul de general locotenent.

Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi cancelar în Austria (Gândul)

Unificarea Europei nu este completă fără România, a apreciat, ieri, cancelarul austriac, Wolfgang Schuessel, după întrevederea cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, plecat la Viena pentru a pleda cauza integrării europene a României. Schuessel este convins că ‘raportul Comisiei Europene din primăvară va fi unul transparent, iar România şi Bulgaria vor deveni în curând membre ale UE’. Premierul român şi-a exprimat speranţa că, în pofida climatului politic nefavorabil extinderii UE, România va fi judecată în funcţie de capacităţile sale.

Prima fisură în procentele Petrom (Cotidianul)

Liderul aliantei sindicale ‘Distributia’, ce reprezinta 1.200 de oameni din Petrom, dezvaluie ca şefii sindicatului lui Liviu Luca i-au obligat pe petrolisti sa semneze procurile prin care PAS-ul condus de Luca este mandatat sa cumpere 8% din actiunile Petrom. Este prima bresa în interiorul redutei controlate autoritar pina acum de influentul lider de sindicat. Luca spune ca n-a facut nici o presiune şi ca nu pacaleste oamenii, dar a ridiculizat sindicatul care i se opune.

Dictatura maidanezilor se clatină (Cotidianul)

Moartea japonezului Hajime Hori a declansat în Bucureşti un razboi de supravietuire a speciilor: oameni contra maidanezi. Pentru cele sase echipaje de hingheri principalii adversari nu sunt ciinii, ci cetatenii care îşi cer ‘ciinele blocului’ inapoi, ca sa-i dea drumul la loc, pe strada.

Dumitru Sechelariu cere indemnizaţie de mamică (Cotidianul)

Fostul edil al Bacaului a intrat de citeva zile în rindul beneficiarilor de ajutor pentru cresterea copilului, respectiv fetita lui cea mica, în virsta de un an şi jumatate. Decizia lui Sechelariu pare de inteles, în conditiile în care, ca patron al firmelor sale, nu mai avea nici un drept la semnatura, fapt hotarit de instanta. Din acest motiv, s-a hotarit sa transfere responsabilitatea afacerilor pe umerii sotiei sale. ‘In aceasta perioada am fost mereu haituit şi am considerat ca asa este cel mai bine. Sotia va merge în locul meu la serviciu, iar eu voi sta acasa şi voi avea grija de Dora’, ne-a declarat fostul primar al Bacaului.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News


Ad: Anunturi

Update in joi, 01-11-07 15:09

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Sfaturi pentru aprobarea rapidă a unui credit online și obținerea banilor direct pe card

În era tehnologiei, obținerea rapidă a unui credit online poate deveni soluția ideală pentru a-ți…

sâmbătă, 30-11-24

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Acest website folosește cookies.