Categorii: Actualitate

Revista presei din 1 februarie

Principalele subiecte din ediţia de miercuri, 1 februarie, a cotidianelor centrale se referă la scuzele prezentate de Cristian Tudor Popescu ministrului Monica Macovei pentru unele articole apărute în ‘Gândul’; PD împinge PNL de la spate în problema fuziunii; înţelegere ‘amiabilă’ în PSD: dacă îl susţin la Cameră, Adrian Năstase le-a promis pesediştilor să nu divulge ‘informaţiile’ despre ei; Bucureştiului intră în topul celor mai scumpe 100 de oraşe din lume; Sorin Oprescu, din nou director la Spitalul Universitar de Urgenţă; puşcaşul VanGoethem – găsit nevinovat de juraţii americani pentru uciderea lui Teo Peter; regele Mihai primeşte înapoi Peleşul şi Pelişorul în 45 de zile; 170 de demnitari îşi ţin averile la secret; din ce bani trăieşte Mircea Geoană?!; în discursul despre starea naţiunii, Vladimir Putin promite ruşilor că nu va permite ‘păpuşarilor străini’ să controleze ţara.

CTP făcut KO de scandalul Macovei (Cotidianul)

La capătul a două zile de ‘dezvaluiri’ şi declaraţii fulminante ale redactorilor şefi ai ziarului privind imixtiunea Monicăi Macovei în dosarul Rompetrol, conducerea ziarului ‘Gândul’ a recunoscut că a greşit şi şi-a prezentat scuze. Aseară, pe site-ul ziarului ‘Gândul’, Consiliul Editorial îşi turna cenuşă în cap: ‘Conducerea ziarului «Gândul» prezintă scuze şi îşi exprimă regretul faţă de doamna ministru Monica Macovei şi faţă de cititorii «Gândului» pentru articolul «Monica Macovei le-a scris lui Băsescu şi Tăriceanu că trebuie să i se ia dosarul procuroarei care-l anchetează pe Patriciu», insuficient documentat şi argumentat, pe de o parte, redactat în termeni sentenţioşi, acuzatori fără rezervă, pe de alta, scris de ziarista Gabriela Ştefan şi apărut în numarul de luni, 30 ianuarie. (…) Publicarea acestui articol din considerente de întâietate şi exclusivitate a fost o greşeală deontologică şi profesională’.

PD împinge PNL de la spate în problema fuziunii (Evenimentul zilei)

PD şi PNL au agende total diferite pentru acest an. În timp ce democraţii au iesit public cu un calendar ce cuprinde termene clare pentru realizarea fuziunii cu PNL, liberalii sunt ceva mai rezervati în privinta acestui subiect şi au alte prioritati pe agenda, cum ar fi, de exemplu, Legile sanatatii. Asta cu toate ca liderul PD Emil Boc a afirmat ca s-a consultat şi cu Tăriceanu pe tema fuziunii, înainte sa prezinte presei calendarul elaborat de PD.

În opinia democraţilor, fuziunea dintre PNL şi PD ar trebui sa se finalizeze pe 15 iulie printr-un congres. Pana atunci, vor fi rezolvate toate problemele legate de realizarea ei, inclusiv cele privind negocierea funcţiilor şi a statutului noii formatiuni. În opinia PD, fuziunea ar trebui sa fie negociata de comisii paritare, iar distribuirea posturilor de conducere sa se faca în acelasi regim de unu la unu. Democraţii au precizat ca au elaborat un calendar cu termene clare pentru a da un semnal ferm ca doresc fuziunea.

Dacă îl susţin la Cameră / Năstase le-a promis pesediştilor să nu divulge ‘informaţiile’ despre ei (Gândul)

‘Sunt unii colegi care-mi spun că, în cei 16 ani de când sunt în partid şi în perioada în care eram prim-ministru, am adunat suficiente informaţii despre alţi colegi şi mă întreabă de ce nu le folosesc. Dar eu le-am răspuns că nu pot face aşa ceva şi niciodată n-o să fac acest lucru’.

Acesta a fost momentul-cheie al discursului ţinut, ieri, de autosuspendatul Adrian Năstase în faţa grupurilor parlamentare ale PSD. În traducere liberă: mă susţineţi în continuare preşedinte al Camerei Deputaţilor şi eu promit să nu spun nimic despre voi. Urmarea a fost previzibilă. Mircea Geoană i-a întrebat pe cei din sală: ‘Este cineva care are vreun argument împotriva susţinerii lui Adrian Năstase la Camera Deputaţilor?’ Preţ de câteva zeci de secunde s-a lăsat liniştea, moment care a fost înţeles ca un vot de susţinere tacită pentru Adrian Năstase.

Scumpetea Bucureştiului intră în Top 100 (Cotidianul)

Tarile cu economii în tranzitie au inregistrat cresteri ale costurilor de trai, fiind incurajate de intrarea în Uniunea Europeană sau de inceperea negocierilor de aderare.

Potrivit analistilor din cadrul Economist Intelligence Unit (EIU), Bucureştiul a urcat 14 locuri, pe pozitia 95, în cel mai recent clasament al oraselor lumii în funcţie de costurile de trai. Astfel, Bucureştiul a devenit mai scump decât capitala Bulgariei, Sofia, care a coborit de pe locul 104 pe 110. În editia anterioara a studiului, capitala României a ocupat locul 109. Cu toate acestea, costurile din Bucureşti sint în continuare mai mici decât cele din Budapesta, care a ocupat locul 77, şi Varsovia, care s-a clasat pe pozitia 63. Comparativ cu întregul an 2004, costurile de trai au crescut, în medie, cu cinci puncte procentuale în orasele Belgrad – locul 107, Kiev – 82, Praga – 58 şi Istanbul – 48.

Telenovela Oprescu cu final înlăcrimat (Evenimentul zilei)

Ministrul sanatatii, Eugen Nicolăescu, rupe lantul demiterilor şi numirilor de la Spitalul Universitar din Bucureşti, cel putin pana la intrarea în vigoare a pachetului de reforma. Dupa ce l-a demis de trei ori pe Sorin Oprescu, ministrul face un pas inapoi şi accepta decizia Curtii de Apel Bucureşti. Sorin Oprescu a mers ieri la Universitar să-şi preia postul. Astazi ar putea să facă acelasi lucru la Spitalul Elias.

Puşcaşul VanGoethem – găsit nevinovat de juraţii americani pentru uciderea lui Teo Peter (Gândul)

Cei 7 juraţi militari l-au achitat pe puşcaşul marin american Christopher VanGoethem de două dintre cele patru capete de acuzare: uciderea din culpă a lui Teo Peter şi adulter. Juraţii l-au găsit vinovat pe puşcaş numai de obstrucţionare a justiţiei şi fals în declaraţii oficiale, delict pasibil de maximum zece ani închisoare şi excluderea din armată. Se pare că juraţii s-au lăsat convinşi de pledoaria avocatului apărării, care a susţinut, nici mai mult nici mai puţin, că ‘nu s-au prezentat suficiente probe că s-a aflat cineva în taxi, cu atât mai puţin dl. Teo Peter. Avocatul militar Phillip Stackhouse a mers până într-acolo cu supoziţiile absurde, încât a susţinut că acuzarea nu a prezentat nici un martor care să-l fi văzut pe Peter mort în taxi, ci numai ulterior, pe targa salvării sau la morgă. Moţiunea înaintată judecătorului a fost însă respinsă fără drept de apel, juraţii fiind instructaţi să decidă vinovăţia militarului pentru toate cele patru capete de acuzare iniţiale, scrie cotidianul militar american ‘Stars and Stripes’.

Regele ia Peleşul şi Pelişorul în 45 de zile (Cotidianul)

Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, va prezenta vineri, în sedinta de guvern, doua note privitoare la retrocedarea castelelor şi a domeniului Bran. El a declarat ca actul de retrocedare pentru Peleş şi Pelişor va fi emis în termen de 45 de zile. Branul insa ramine subiect de discutie, pentru ca de castel tine un întreg domeniu. Acesta include mii de metri patrati si, printre altele, castelul propriu-zis, casa de ceai, casa administratorului, casa portarului, doua lacuri, parcul castelului, drumul de acces. Cel mai repede, şi anume în doua saptamini, vor reveni în proprietatea casei regale vilele Stavilar şi Ceramica din Sinaia, care acum funcţioneaza în regim hotelier. Astfel, ele nu fac obiectul negocierii dintre Ministerul Culturii şi casa de Hohenzollern.

170 de demnitari îşi ţin averile la secret (Ziua)

Alesii neamului, incinsi de febra evenimentelor politice, în ciuda gerului hibernal, au ‘uitat’ să-şi publice averile. Situatie care atrage dupa sine cercetarea din oficiu a situatiei lor financiare, potrivit legii. În culpa se afla 104 deputati, 54 de senatori, un ministru şi unsprezece secretari de stat. Radu Nicolae, coordonatorul programului de integritate publica din cadrul Centrului de resurse juridice, sustine insa ca o cercetare serioasa a averilor, în conformitate cu legea în vigoare, este imposibil de aplicat. În fapt cercetarea este demarata de catre comisiile organizate pe lângă Curtile de Apel. Potrivit lui Radu Nicolae cei doi judecatori şi procurorul ce compun comisia în cauza nu au timpul fizic sa se ocupe şi de acesta sarcina intrucat trebuie să facă fata în primul rand problemelor la zi.’Comisile sunt legate de maini iar Parchetele nu sunt interesate de problema declaraţiilor de avere’, considera Nicolae. Asa incat demnitarii prefera discretie totala în privinta agoniselii lor. Oricum legea este anchilozata. Şi pe urma prea multa transparenta strica. Datorita sinceritatii la acest capitol, Năstase este pe cale să-şi compromita cariera politica iar DIP îl urmeaza.

Din ce bani trăieşte Geoană (7 plus)

Un mister învăluie familia liderului social-democrat Mircea Geoană: oare din ce venituri se întreţine şi încă la un nivel dintre cele mai ridicate? Pentru că fostul ministru are un salariu mediu, ca senator, soţia nu e prea clar ce învîrte, dar bani mulţi precis nu face, iar cei mici nu prind mereu roluri retribuite gras în filme, cum reieşea mai anul trecut din declaraţia de avere a lui Geoană. Dacă veniturile declarate sînt, însă, mai mult decît modeste, cheltuielile sînt zdravene: costume scumpe, trai la vilă, maşini pe măsură şamd. Numai pe sărbătorile petrecute anul trecut la Washington fostul ministru trebuie să îşi fi cheltuit salariul pe un an întreg, ca să nu mai vorbim de concediile la Sharm-El-Sheik şi altele asemenea. Şi nici măcar fermă la Cornu nu are, cît despre mătuşi, nici vorbă. Noroc cu soacra…

În discursul despre starea naţiunii / Vladimir Putin promite ruşilor că nu va permite ‘păpuşarilor străini’ să controleze ţara (Gândul)

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a apărat în tradiţionalul discurs-maraton despre starea naţiunii controversatele decizii adoptate de-a lungul anului trecut. În prezenţa a aproape o mie de jurnalişti din 50 de state, liderul de la Kremlin a insistat că nu va permite ‘păpuşarilor’ străini să controleze ONG-urile din Rusia şi a deplâns atitudinea diplomaţiei britanice în recentul scandal privind spionii britanici prinşi de serviciul rus de informaţii (FSB) că vărsau sume importante de bani în contul organizaţiilor non-guvernamentale. ‘Regretăm că relaţiile dintre ţările noastre sunt la un astfel de nivel, ne dor astfel de acte din partea partenerilor britanici’, a afirmat şeful statului rus la conferinţa de presă anuală de la Kremlin. Întrebat dacă îi va expulza pe spioni, Vladimir Putin a rostit, zâmbind: ‘Lăsaţi-i să rămână. Aşa, ştim că putem sta cu ochii pe ei’.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Update in miercuri, 01-02-06 9:27

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.