Principalele subiecte din ediţia de vineri, 31 martie, a cotidianelor centrale se referă la relaţia dintre premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu, disputele din interiorul Coaliţiei (interviu cu primul-ministru); Tăriceanu discută cu Băsescu ‘cazul Dobre’; cu Patriciu în prima linie, liberalii îl mitraliază pe Băsescu de la Ploieşti; PNL se pregăteşte de anticipate; PD lansează concursul ‘Cel mai anticomunist partid’ – Guvernul, somat să-şi asume răspunderea pe Legea lustraţiei; Năstase la PD, păcăleala pentru Geoană; Dan Ioan Popescu va fi debarcat din funcţiile de preşedinte PSD Bucureşti şi de şef de comisie parlamentară; fostul purtător de cuvânt al PSD Bucureşti s-a înscris în PC; Ardealul respinge un Congres extraordinar al PSD; PSD intră în grevă fiscală; candidând pentru un nou mandat în fruntea Academiei, Eugen Simion ar putea călca pe urmele lui Ion Iliescu; CSM ar putea relua verificările în dosarul Panait; căpitanii de nave, apăraţi de societatea civilă; un loc pe lista UDMR, 10% din salariu; preţul gazelor naturale a crescut cu 3,6%.
‘PNL a contat mai mult decât PD în câştigarea alegerilor’ (Evenimentul zilei)
Primul-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu, faţă în faţă cu Laurenţiu Ciocăzanu si Ovidiu Nahoi.
Dezacord pe toate fronturile. Premierul nu este de acord cu teza potrivit careia Traian Basescu a avut un rol covarsitor în câştigarea alegerilor din 2004.
O.N.: Care este relatia cu Traian Basescu. Va intalniti, discutati?
Ne sfatuim, plecam impreuna la Bruxelles, cateodata discutam de doua sau trei ori intr-o zi, depinde de problemele care apar.
L.C.: în ultima vreme se constata o incrancenare mai mare din partea PNL fata de PD si Traian Basescu.
Exista anumite teme în care, de exemplu, are PD mai multa dreptate, cateodata are mai multa PNL-ul si PD-ul mai putin.
O.N.: Uneori pareti mai apropiat de Partidul Conservator.
Eu nu sunt mai apropiat de unii sau de altii. Ca premier, eu nu am o sarcina foarte usoara. Trebuie sa fiu echidistant fata de toti.
L.C.: Si totusi, apar mereu tensiuni în Alianta. Cine le alimenteaza?
Nu apar tensiuni… Cine spune ca apar tensiuni? Care sunt tensiunile ce apar?
L.C.: Cum cine. Pai, relatia dumneavoastra cu PD, schimburile de replici, unele acide, altele mai subtile, toate au creat o imagine de disensiune în cadrul Aliantei.
Nu e o disensiune. Partidele pe scena politica, chiar daca suntem si în coalitie, trebuie sa constatam, este o realitate, daca vrem sa nu o vedem, nu o vedem. Partidele sunt totusi intr-o competitie.
O.N.: Va temeti de marele partid prezidential care tinde sa se formeze?
Nu as avea de ce sa ma tem pentru ca eu cred ca PNL nu are de bajbait sa-si aleaga un drum. Avem un set de valori si de principii liberale în care credem. Aceste valori si principii liberale exista reprezentate peste tot. Oamenii si Romania au nevoie de reforma, schimbare, modernizare si nu de conservatorism.
Cred ca avem prea putina nevoie de conservatorism, un partid de tipul acesta, popular-conservator. Dar sigur ca acest lucru mie mi se pare ca este legat de o conjunctura politica, si anume de dorinta de a avea o apartenenta la o familie politica europeana si mai putin de programul politic.
Tăriceanu discută cu Băsescu ‘cazul Dobre’ (Ziarul financiar)
PNL nu renunţă la candidatul propus pentru funcţia de ministru pentru relaţia cu Parlamentul – liberalul Victor Paul Dobre -, deşi, săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a respins această candidatură. Preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a declarat ieri pentru ZF că premierul Călin Popescu-Tăriceanu va avea în această săptămână o discuţie cu şeful statului pentru
Cu Patriciu în prima linie / Liberalii îl mitraliază pe Băsescu de la Ploieşti (Gândul)
Tunul cel mare: dosarul de informator al şefului statului.
Dinu Patriciu şi-a făcut, ieri, apariţia la prima şedinţă de partid după mai bine de două luni, de când a demisionat de la şefia PNL Prahova. Prilejul – alegeri la şefia acestei organizaţii. În Casa de cultură a sindicatelor din Ploieşti, Patriciu s-a aşezat în primul rând al sălii, alături de doamna Quintus, pe locurile rezervate invitaţilor. La prezidiu – prietenii săi cei mai apropiaţi din PNL: Ludovic Orban, Crin Antonescu, Adina Vălean, Teodor Meleşcanu şi Mircea Ionescu-Quintus.Toţi, adversari ai lui Traian Băsescu.
Liberalii se pregătesc de anticipate (Ziua)
Mai multi lideri ai PNL – prezenti ieri la Conferinta teritoriala a PNL-Prahova, convocata pentru alegerea succesorului lui Dinu Patriciu în fruntea filialei – au cerut liberalilor sa se pregateasca de alegerile anticipate care ar putea avea loc dupa ‘momentul iunie’. ‘Va doresc sa va pregatiti de campanie, sa va pregatiti de alegeri, pentru ca, dupa momentul iunie, vom fi obligati sa acceptam alegerile anticipate’, a subliniat presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban. El a precizat ca liberalii nu doresc chemarea electoratului la urne, insa exista semnale ca democratii ar urmari acest lucru.
PD lansează concursul ‘Cel mai anticomunist partid’ / Guvernul, somat să-şi asume răspunderea pe Legea lustraţiei (Adevărul)
Sătul de acuzaţiile că Partidul Democrat îi protejează pe foştii securişti şi comunişti, preşedintele PD, Emil Boc, a cerut, sâmbătă, ca guvernul să-şi asume răspunderea pe Legea lustraţiei. ‘Partidul Democrat consideră că soluţia angajării răspunderii guvernamentale este singura cale pentru adoptarea rapidă a Legii lustraţiei, fără tergiversări. Această modalitate de adoptare a Legii lustraţiei va provoca înaintarea unei moţiuni de cenzură, din partea celor care nu doresc ca această lege să existe în România. Astfel, se va vedea foarte clar cine doreşte şi cine nu doreşte cu adevărat adoptarea Legii lustraţiei, dincolo de orice campanii de imagine’, se afirmă într-un comunicat al PD, semnat de Boc. Liderul PD a susţinut , cu acest prilej, că partidul său ‘sprijină ferm’ deconspirarea fostei securităţi. Boc nu a pomenit însă, în acest comunicat, despre scandalul pe care partidul său l-a declanşat la CNSAS.
CNSAS s-a împotmolit în mlaştina cu epoleţi (Cotidianul)
Institutia care ar fi trebuit sa deconspire colaboratorii si ofiterii fostei Securitati a fost impiedicata sistematic sa o faca. Atit din interior, cit si din exterior.
Turianu si Ticu au demonstrat ca nu pot coagula o majoritate clara în Colegiu, iar Gheorghe Onisoru, în loc sa reprezinte institutia, a fost acuzat ca reprezinta serviciile.
Turianu imprevizibilul
Dupa toate pronosticurile celor care au protestat saptamina trecuta fata de alegerile din Colegiu, mentinerea lui Corneliu Turianu în functia de presedinte ar duce la o continuitate a scandalurilor în CNSAS. Caci, dincolo de toate tarele biografice, Corneliu Turianu este contestat din cauza candidaturii în sine la sefia CNSAS. Cu o cariera de magistrat de trei decenii în spate, în toiul scandalului de la CNSAS Turianu a fost acuzat de Marius Oprea, consilierul lui Tăriceanu, ca a facut parte din angrenajul represiv al sistemului comunist, avind ca argument evolutia spectaculoasa a acestuia. De la secretar al Tribunalului Popular al Raionului Caracal, unde si-a inceput cariera, acesta a ajuns presedinte de sectie la Tribunalul Municipiului Bucuresti, fiind primul presedinte al acestei instante dupa 1990. A intrat apoi în politica, iar ca senator PNTCD a contribuit substantial la forma finala a ‘legii Ticu’, introducind sintagma de ‘politie politica’.
Năstase la PD, păcăleala pentru Geoană (Evenimentul zilei)
Geoană a fost pacalit de Antena 1, care i-a cerut opinia în legatura cu presupusa intentie a lui Năstase de a se alatura democratilor.
Presedintele PSD, Mircea Geoană, a fost pacalit de reporterii Antenei 1, care, de 1 aprilie, l-au pus sa comenteze informatia potrivit careia Adrian Năstase si-ar negocia intrarea în PD.
Chiar daca aceasta informatie frizeaza absurdul, liderul PSD a luat-o de buna si s-a lansat intr-un atac dur la adresa Aliantei. ‘Nu stiu cu cine cocheteaza Adrian Năstase, dar partidul a ramas unit. Nu exista semne de dezertare. Este o presiune inimaginabila nu numai pe primari, ci si pe membrii familiilor acestora. Este un plan de momire cu bani la nivel local’, spunea Geoană, care nu s-a oprit nici macar cand un coleg de partid i-a spus ca e 1 aprilie.
‘Am putea sa facem glume mai bune’, a precizat Geoană la final, vizibil deranjat de pacaleala ziaristilor.
Time-out pentru DIP (Cotidianul)
Dan Ioan Popescu va fi debarcat din functiile de presedinte PSD Bucuresti si de sef de comisie parlamentara.
Dupa fostul premier, o alta victima a scandalurilor de coruptie si a jocurilor pentru putere din partid apare la orizont. DIP va fi fortat, în aceasta saptamina, de colegii sai din organizatie sa-si abandoneze functiile din partid si din Parlament. ‘Timpul de gindire pentru Popescu a expirat. El trebuia sa-si dea demisia pina acum din functii’, a comentat ieri Doru Giugulea, lider PSD-Bucuresti. în seara aceasta, la PSD-sector 1, unde DIP este membru cotizant alaturi de Ion Iliescu si de Adrian Năstase, se va purta o prima discutie privind retragerea sprijinului politic pentru fostul ministru.
Potrivit lui Daniel Tudorache, seful PSD-sector 1, si lui Doru Giugulea, miercuri sau joi se va supune la vot debarcarea lui DIP. Conform celor din organizatie, Ion Iliescu nu va mai interveni, ca si pina acum, în sprijinul lui Popescu.
Fostul purtător de cuvânt al PSD Bucureşti s-a înscris în PC (Adevărul)
Fostul purtător de cuvânt al PSD Bucureşti, Octavian Petrovici, a anunţat, ieri, că a devenit membru al Partidului Conservator. Petrovici şi-a dat demisia în urmă cu două luni din PSD, invocând că principiile sale nu se potrivesc cu ceea ce se întâmplă în interiorul formaţiunii, în special cu ‘vanghelizarea organizaţiei de Bucureşti’. ‘Nu pot să mă călugăresc politic, am ales un partid de oameni tineri, profesionişti şi care se pot exprima’, a precizat Petrovici, care este consilier general în Primăria Municipiului Bucureşti. Un alt consilier general, Victor Adîr, demisionar din PRM, şi-a anunţat, tot ieri, înscrierea în PC.
Ardealul respinge un Congres extraordinar al PSD (Ziua)
Pesedistii din Transilvania nu sunt interesati de un Congres extraordinar al partidului, tema în cauza fiind atinsa ‘doar marginal’. Aceasta a fost concluzia desprinsa de presedintele Mircea Geoană la finalul unei intalniri regionale de la Cluj-Napoca, la care au participat 11 filiale judetene. ěPreferinta colegilor din Transilvania si Banat a fost pentru organizarea unui Consiliu National. Ideea congresului pare sa fie astazi mai putin interesanta si mai putin iminenta, decât acum cateva zile. Vom discuta în liniste si la Consiliul National din mai sau iunie vom lua o decizie’, a afirmat Geoană, informeaza Mediafax.
PSD intră în grevă fiscală (Ziarul financiar)
Organizaţiile PSD din Transilvania şi Banat analizează posibilitatea de a organiza o grevă fiscală, în cazul în care nu se iau măsuri de continuare a lucrărilor la Autostrada Transilvania, se arată într-un comunicat al PSD Cluj. Liderii filialelor PSD din Transilvania şi Banat, care s-au întâlnit, vineri şi sâmbătă, la Cluj-Napoca, cu conducerea partidului, consideră că nu este normal să mai plătească impozite ‘dacă statul român repartizează după criterii politicianiste investiţiile de infrastructură’.
Candidând pentru un nou mandat în fruntea Academiei / Eugen Simion ar putea călca pe urmele lui Ion Iliescu (Gândul)
Eugen Simion, actualul preşedinte al Academiei Române, a declarat ieri că, ‘la nevoie’, va candida pentru un nou mandat, spre a împiedica ‘instaurarea în Academia Română a stilului de intrigă, delaţiune şi mică afacere’. El a menţionat că va apela la această ‘posibilitate minimă’ doar într-un ‘caz dramatic’, în care ar avea sentimentul că ‘Academia poate intra pe mâna unor oameni care nu au autoritatea ştiinţifică şi morală necesară unei astfel de demnităţi’.
Decizia de a candida sau nu ar putea fi luată chiar în ziua alegerilor, precizase Simion, într-o declaraţie acordată agenţiei Mediafax săptămâna trecută.
CSM ar putea relua verificările în dosarul Panait (Cotidianul)
CSM ar putea relua inspectia privindu-i pe magistratii Ilie Piciorus si Ovidius Paun, fostii sefi ai procurorului Cristian Panait.
In cazul în care se dovedeste ca inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii care i-au verificat pe cei doi sefi ai lui Cristian Panait au evitat sau au trecut cu vederea anumite acte, verificarile ar putea fi reluate, ne-a declarat ieri presedintele CSM, Iulian Gilca. Pe de alta parte, reprezentantii Consiliului spun ca inspectorii nu pot efectua anchete penale pentru ‘a se constata existenta sau inexistenta unei fapte penale si pentru a se stabili cine este autorul’, aceasta competenta revenindu-i, de fapt, Parchetului General (PG), ai carui procurori au anchetat sinuciderea lui Panait.
Căpitanii de nave, apăraţi de societatea civilă (Adevărul)
‘Este îngrijorător că, în Parlamentul României, băşcălia tinde să înlocuiască dezbaterea responsabilă’, se spune într-un ‘Apel la responsabilitate’, semnat de Sorin Ilieşiu, vicepreşedinte al Alianţei Civice, Florin Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, şi Teodor Mărieş, preşedintele ‘Asociaţiei 21 Decembrie 1989’. Semnatarii consideră că exagerările absurde la care au recurs unii senatori, prin amendamentele aduse Legii lustraţiei (sub incidenţa ei ar urma să cadă şi comandanţii de nave şi aeronave), ‘ reprezintă o formă ridicolă de atac la persoană’ şi au ca scop ‘căderea în deriziune, compromiterea şi, de fapt, blocarea Legii lustraţiei’. Apelul cere ca senatorii şi deputaţii să abordeze acest proiect de act normativ cu convingerea că ‘în sfârşit trebuie să limpezim trecutul nostru apropiat’.
Un loc pe lista UDMR, 10% din salariu (Evenimentul zilei)
Alesii locali care vor sa mai prinda un loc pe listele UDMR la umatoarele alegeri trebuie sa lase o parte din venitul lor la bugetul Uniunii.
Potrivit ziarului ‘Kronika’, cei vizati trebuie sa-si inregistreze contributia pana la sfarsitul lui iunie, o decizie în acest sens fiind luata la ultima sedinta a Consiliului Reprezentantilor Regionali (CRR) ai UDMR Ciuc.
CRR-ul a incercat sa impuna respectarea unei hotarari mai vechi a Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) prin care fiecare candidat pentru consiliile locale sau judetene trebuie sa semneze un angajament care il obliga sa plateasca lunar 10 la suta din veniturile provenite din functia obtinuta.
Angajamentul este valabil si pentru directorii sau membrii AGA din unitatile din subordinea guvernului, consiliilor locale sau judetene, relateaza ‘Kronika’.
Preţul gazelor naturale a crescut cu 3,6% (Ziarul financiar)
Preţul gazelor naturale livrate consumatorilor casnici a crescut, în medie, cu 3,6%, de la 1 aprilie, majorarea fiind anunţată la mijlocul lunii martie de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN). Astfel, consumatorii casnici din prima categorie de tarifare (n.r- un consum de până la 2.400 metri cubi pe an) vor plăti 830,68 de lei pentru o mie de metri cubi dacă sunt clienţi ai Distrigaz Sud şi 830,24 de lei pentru aceeaşi cantitate dacă furnizorul este Distrigaz Nord.
‘Soluţia’ lui Jacques Chirac la criza din Franţa toarnă gaz pe foc (Gândul)
Soluţia preşedintelui Chirac la criza prin care trece Franţa – promulgarea legii egalităţii şanselor, dar însoţită de cererea ca guvernul să nu o aplice, iar Parlamentul să o modifice cât mai repede cu putinţă – pare să-i nemulţumească pe cei mai mulţi francezi.
Potrivit unui sondaj citat de ‘Le Monde’, cel puţin 62 la sută dintre cei care au urmărit mesajul televizat al preşedintelui de vineri seara au declarat că nu sunt convinşi de explicaţiile acestuia, în timp ce sindicatele şi asociaţiile studenţeşti au anunţat că nu vor renunţa la greva generală de mâine.
Autor : Alic MÎRZA, Amos News
Update in marți, 04-04-06 8:31
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează