Categorii: Actualitate

Revista presei din 2 februarie

Principalele subiecte din ediţia de miercuri, 1 februarie, a cotidianelor centrale se referă la acuzaţiile formulate de preşedintele Traian Băsescu la adresa trusturilor media, a Guvernului, liberalilor, a premierului şi a miniştrilor Codruţ Şereş şi Eugen Nicolăescu; convorbirile telefonice ale lui Patriciu – interceptate pentru atingerea Legii privind siguranţa naţională; în Camera Deputaţilor, PSD s-a răzbunat pe finul lui Mitrea; ‘măruşa Tamara’ în altă variantă PSD: Mircea Geoană a dosit 1,6 milioane euro şi un verişor; valuri de intoxicări în presă: după ‘Gândul’, urmează cu scuzele caţavencii; Sorin Ovidiu Vântu, audiat în dosarul Băncii de Investiţii: ‘Zece milioane de dolari din B.I.D. era mărunţiş pentru trabucuri’; ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, este de patru ori mai bogat; preşedintele Traian Băsescu se duce la Kiev cu dosarele problemă; dezbateri dificile în Parlamentul olandez pe tema ratificării Tratatului de aderare la UE: ‘România este în continuare coruptă’; privatizarea CEC, în atenţia austriecilor de la Bank Austria Creditanstaldt; Gigi Becali a vândut un teren cu 16 mil. euro.

Băsescu a spălat puntea cu grupurile (Cotidianul)

Dupa doua luni de post, Băsescu a iesit la rampa la Ministerul Administratiei şi Internelor. Vizibil iritat, presedintele a rostit un discurs vehement în care a deschis fronturi de lupta cu grupurile de interese şi cu trusturile media pe care acestea le folosesc, cu Guvernul, cu liberalii, cu premierul, cu ministrii Seres şi Nicolaescu. El a cerut politistilor sa cerceteze toate actele normative emise în ultimii zece ani ‘in favoarea grupurilor de tip mafiot’. Discursul a atins apogeul cu fraza ‘Mafia a ajuns pe masa Guvernului’. Efectul mediatic pare sa fi rasplatit cele doua luni de tacere.

Concluzia Comisiei SRI după audierea lui Timofte / Convorbirile telefonice ale lui Patriciu, interceptate pentru atingerea Legii privind siguranţa naţională (Gândul)

‘SRI a acţionat legal în materie de solicitare de mandat, precum şi de îndeplinire a mandatului cu privire la ascultare’, a fost concluzia Comisiei parlamentare pentru controlul SRI în cazul Dinu Patriciu, după audierea, ieri, preţ de trei ore, a directorului SRI, Radu Timofte. Omul de afaceri înaintase, săptămâna trecută, Comisiei parlamentare o plângere referitoare la faptul că, începând din anul 2003, convorbirile sale telefonice au fost interceptate. În urma prezentării de către Radu Timofte a unor documente solicitate de membrii Comisiei, aceştia au constatat, la final, că SRI a ascultat telefoanele lui Dinu Patriciu ‘în strictă conformitate cu legea’.

PSD s-a răzbunat pe finul lui Mitrea (Cotidianul)

Desi la sedinta Biroului Permanent al PSD de ieri-dimineata Geoană, Mitrea şi ceilalti lideri ai partidului hotarisera ca finul Nicolicea sa fie mentinut în functia de chestor al Camerei, majoritatea deputatilor au făcut exact pe dos. Planurile lui Geoană şi Mitrea au fost stricate de votul secret, la care cei doi candidati au fost supusi ieri dupa-amiaza în sedinta de grup a deputatilor PSD. Contracandidatul lui Nicolicea a fost Marin Diaconescu, fost prefect al judetului Olt, iar lovitura a fost pusa la cale de grupul fostilor prefecti ai PSD, în frunte cu deputatii Ion Calin şi Ioan Buda, precum şi al celor care au fost pusi pe liste de Octav Cozmâncă. Acestia au reusit sa-l blocheze pe omul lui Mitrea, într-o combinatie politica cu oamenii lui Ponta şi cu cei ai lui Nastase, la care s-au raliat în general toti cei care au un cui impotriva lui Mitrea. în urma votului, Diaconescu a obtinut 54, iar Nicolicea 46. Voturile au fost numarate de trei ori, dar rezultatul a ramas acelasi.

Geoană a dosit 1,6 milioane euro şi un verişor (Evenimentul zilei)

Mircea Geoană i-a cerut lui Nastase sa-si clarifice chestiunea mostenirii de la matusa Tamara, dar el insusi ascundea o mare problema imobiliara care se poate transforma în una de imagine. Presedintele PSD nu poate explica de ce a renuntat la un teren de aproape un hectar, în Bucuresti. Geoană cumparase terenul din cartierul ‘Doi Cocosi’, la un pret mult subevaluat, de la un var al sotiei lui, Octavian Vasile Barba. Mai mult, presedintele PSD nu si-a trecut acel teren în declaratia de avere, desi l-a detinut din septembrie 2005 pana în ianuarie acest an. Aceste informatii sunt inregistrate în toate scriptele oficiale, la primarie şi în cartea funciara.

După ‘Gândul’, urmează caţavencii (Evenimentul zilei)

Liviu Mihaiu a susţinut în direct la Realitatea TV că un ziarist de la ‘Gândul’, consilierul prezidenţial Claudiu Săftoiu şi omul de afaceri Ovidiu Tender au fost văzuţi împreună. Informaţia a fost dezminţită prompt şi în direct de doi dintre protagonişti

Sorin Ovidiu Vântu, audiat în dosarul Băncii de Investiţii: ‘Zece milioane de dolari din B.I.D. era mărunţiş pentru trabucuri’ (Gândul)

‘Zece milioane din Banca de Investiţii şi Dezvoltare(BID) era mărunţiş pentru trabucuri. Eu aveam peste 700 de companii şi o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de dolari’, a spus Sorin Ovidiu Vântu în instanţă, în timp ce era audiat, ieri, în dosarul BID. SOV a încercat să explice în acest mod faptul că nu s-a preocupat de documentaţia întocmită pentru înfiinţarea acestei bănci. Controversatul om de afaceri este acuzat în dosar de fals în declaraţii şi uz de fals, fapte pe care nu recunoaşte că le-ar fi săvârşit. Concret, anchetatorii îl acuză că, pentru a deveni acţionar majoritar la BID, Vântu a dat informaţii false despre capitalul social pe care l-a adus la înfiinţarea băncii. Astfel, SOV a susţinut că banii reprezintă venituri personale şi nu credit, cum susţin procurorii. Înfiinţarea unei bănci cu bani obţinuţi printr-un credit încalcă legea privind activitatea bancară. Documentaţia pentru bancă a fost întocmită de Nicolae Popa, împreună cu o echipă de experţi bancari. După ce actele au fost încheiate, Vântu susţine că doar a semnat, fără să le citească, după care acestea au fost depuse la Banca Naţională a României.

Vlădescu este de patru ori mai bogat (Evenimentul zilei)

Valoarea sumelor în euro detinute de ministrul finantelor publice, Sebastian Vlădescu, a crescut de peste patru ori dupa numirea în functie, în luna septembrie, potrivit declaratiei de avere semnata la data de 27 ianuarie. în document se mentioneaza ca seful Fiscului a vandut cotele detinute la doua terenuri. Vlădescu are conturi curente în suma de 62.350 euro şi 29.600 de lei, comparativ cu 13.369,9 euro şi 21.219 lei în 2005.

Băsescu se duce la Kiev cu dosarele problemă (Ziua)

Presedintele Traian Băsescu urmeaza sa viziteze Kievul, unde se va intalni, printre altii, cu omologul sau ucrainean Viktor Iuscenko pentru a analiza agenda relatiilor bilaterale. Maine, presedintele se va afla şi la Cernauti. Dosarele în diferend Romania-Ucraina sunt numeroase şi dificile şi cuprind inclusiv prioritati ale Presedintiei noastre: drepturile romanilor din Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud, chestiunea canalului Bastroe, delimitarea platoului continental al Marii Negre, problema transnistreana. Misiunea lui Traian Băsescu se dovedeste cu atat mai grea cu cat divergentele romano-ucrainene treneaza nepermis în ciuda declaratiilor şi bunelor sale intentii, riscand sa se transforme în adevarate conflicte inghetate la granita NATO.

Dezbateri dificile în Parlamentul olandez pe tema ratificării Tratatului de aderare la UE / ‘România este în continuare coruptă’ (Gândul)

Ratificarea Tratatului de aderare al României la UE a intrat, de ieri, într-o fază dramatică, odată cu începerea dezbaterilor pe această temă în Parlamentul olandez. Aşa cum a dovedit-o referendumul de anul trecut, care a semnat, spun observatorii, actul de deces al Constituţiei Europene, Olanda a devenit, în timp, o ţară eurosceptică, ai cărei locuitori privesc cu destule rezerve oportunitatea extinderii europene. Alături de Germania, Olanda pare una dintre ţările cel mai dificil de convins să ratifice Tratatul cu România în timp util. Oficial, guvernul de la Haga susţine aderarea României la UE şi nu are nimic împotrivă ca aceasta să aibă loc în 2007, dacă Bucureştiul va demonstra că a făcut suficiente progrese în acest sens. Separat, partidele politice olandeze au, fiecare, părerea sa, nu foarte entuziastă la adresa României. De exemplu, Partidul Creştin-Democrat al premierului Jan Peter Balkenende (majoritar în coaliţia de guvernământ) nu este convins că ţara noastră se califică pentru integrarea în 2007.

Privatizarea CEC, în atenţia austriecilor (Cotidianul)

Aminarea procesului de privatizare a CEC ar putea fi o decizie eronata, se arata într-un raport intocmit de Bank Austria Creditanstaldt (BA-CA).

Cresterea gradului de saturatie al sectorului bancar ar putea determina scaderea atractivitatii ultimei institutii bancare controlate majoritar de statul roman. ‘Euforia generata de succesul privatizarii Bancii Comerciale Romane (BCR), care a generat un pret-record de 3,75 miliarde de euro, şi de iminenta finalizare a procesului de privatizare a sectorului bancar nu a durat mult’, spun expertii grupului bancar austriac. Raportul a fost elaborat în urma deciziei Guvernului roman, care a anuntat ca intentioneaza sa revizuiasca strategia de privatizare a CEC şi sa anuleze procesul de vinzare aflat în derulare. ‘Avind în vedere sumele din privatizarea BCR, autoritatile de la Bucuresti nu au fost satisfăcute de ofertele primite pina în prezent pentru CEC, situate în jurul valorii de 300 de milioane de euro. Oficialii romani se asteptau ca pretul de vinzare al CEC sa fie de 500-600 de milioane de euro’, se arata în raportul BA-CA.

Gigi Becali a vândut un teren cu 16 mil. euro (Ziarul financiar)

Finanţatorul Clubului Steaua a făcut afacerea cu un fond de investiţii care vrea să dezvolte în zona Pipera un proiect comercial de anvergură. Cotat ca unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri, Gigi Becali, patronul clubului de fotbal Steaua, a vândut un teren situat în zona de nord a Capitalei pentru aproximativ 15 milioane de euro, au declarat surse de pe piaţă. Este una dintre cele mai mari tranzacţii cu terenuri din acest an.

Cumpărătorul este fondul de investiţii elen Global Emerging Property Fund, care intenţionează să dezvolte în mai multe etape un proiect comercial de anvergură. Contactat de Ziarul Financiar, Gigi Becali a spus că tranzacţia s-a ridicat la 16 milioane de euro şi că a vizat o suprafaţă de cinci hectare de teren situat în zona Băneasa – Pipera. Becali afirmă că a încasat deja banii.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Update in joi, 02-02-06 11:27

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.