Categorii: Actualitate

Revista presei din 24 ianuarie

Principalele subiecte din ediţia de marţi, 24 ianuarie, a cotidianelor centrale se referă la gerul care a curpins România: marea a îngheţat; vicepremierul George Copos, după prima vizită la DNA: ‘Nu îmi angajez avocat pentru că n-am făcut nici o ilegalitate’; zilele vicepremierul Copos în Guvern sunt numărate; premierul Tăriceanu susţine că trebuia să fie informat de Parchet în cazul Copos; contrar zvonurilor, Sebastian Bodu are sprijinul Alianţei; Mircea Geoană îl face prostănac pe preşedintele Traian Băsescu; amintindu-şi că nu a mai vizitat Covasna din ’97, PSD îşi tratează imaginea cu pilule naţionaliste; Deputatul PSD Alin Teodorescu, fost şef al cancelariei prim-ministrului Năstase: ‘Dacă Adrian Năstase pleacă din PSD, partidul nu pierde nimic’; Sorin Oprescu i-a luat locul lui DIP; sondaj CURS: votanţii PSD nu-l vor pe Ion Iliescu la conducerea partidului; fuziunea PNL-PD, o temă tabu la întâlnirea şefilor Alianţei din Moldova; Dinu Patriciu acuză hărţuiala procurorilor; de tot râsul: echipa naţională de fotbal a României riscă să îşi disputele partidele ‘de acasă’ la Viena sau Budapesta.

România, în epoca de gheaţă (Evenimentul zilei)

Gerul de ieri a paralizat buna parte din activitati. A inchis scoli, a blocat drumuri, a dus la intarzierea trenurilor si, din cauza presiunii mici a livrarii de gaz metan, numerosi romani au fost lasati în frig. în ultimele doua zile, frigul a ucis 15 romani, dintre care 13 ieri.

A încremenit marea

Pentru prima data în ultimii 25 de ani marea a inghetat la mal din cauza gerului naprasnic de pe litoral. Frigul de minus 17 grade transforma în turturi valurile care se spargeau în stabilopozi.

Vicepremierul George Copos, după prima vizită la DNA: ‘Nu îmi angajez avocat pentru că n-am făcut nici o ilegalitate’ (Gândul)

După apoximativ o oră, timp în care Copos a discutat cu procurorii DNA pe tema afacerii dintre firma ‘Ana Electronic’ şi Loteria Naţională, vicepremierul a ieşit din biroul anchetatorilor DNA şi a făcut o mică declaraţie pentru mass-media, precizând că se consideră nevinovat şi că, până la sfârşitul săptămânii, va face dovada că ‘Ana Electronic’ nu are nici o datorie către stat. Mai mult decât atât, Copos a precizat motivul pentru care nu a venit cu un apărător: ‘ Nu am venit cu un avocat şi nu îmi voi angaja unul, în condiţiile care nu am săvârşit nici o ilegalitate’. Omul de afaceri a afirmat că este extrem de supărat de situaţia creată şi de faptul că este plimbat la DNA, ‘însă această anchetă este dovada că în România Justiţia este independentă şi nu ţine cont de funcţiile politice’.

Copos, pe jumatate alungat din Guvern (Cotidianul)

Pentru a nu accentua tensiunile dintre Alianţa D.A. şi PC, dar şi în virtutea relatiilor de amicitie politica dintre vicepremierul conservator George Copos şi o parte dintre liderii PNL, conducerea centrala a Alianţei a decis sa-l lase pe preşedintele PC, Dan Voiculescu, sa decida momentul inlocuirii acestuia din Executiv. Pe linga intentia de a menaja sensibilitatile partenerilor de coalitie, liderii D.A. au plasat, practic, rezolvarea ‘cazului Copos’ în bratele preşedintelui conservator, Dan Voiculescu. Potrivit unor lideri PC, este posibil ca saptamina viitoare, dupa revenirea în tara a lui Dan Voiculescu, George Copos sa fie schimbat din functia de vicepremier. Voiculescu se va intoarce din Londra abia lunea viitoare, el fiind singurul care va decide şi persoana care îl va inlocui pe Copos. Pina atunci, conservatorii nu pot decit sa sugereze despre cine ar putea fi vorba, cel mai pomenit nume fiind al ultimului membru intrat în PC, Maria Grapini.

Premierul susţine că trebuia să fie informat de Parchet în cazul Copos (Adevărul)

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, la Gura Humorului, că nu cunoaşte motivele pentru care este cercetat ministrul de stat George Copos şi că acesta va prezenta, în prima şedinţă de guvern, o informare cu privire la audierea sa de către DNA. ‘În ceea ce-l priveşte pe domnul Copos, în momentul de faţă vreau să vă spun că ştiu la fel de multe cât ştiţi şi dumneavoastră. Nu am primit o informare din partea Parchetului din care să ştiu în ce constă cercetarea, pentru că el nici măcar nu este pus sub acuzare. Sunt şi eu foarte curios să vedem în ce constă, pentru că domnul Copos va avea obligaţia ca, cu ocazia proximei şedinţe de guvern, să facă o prezentare după audierile pe care le-a avut la Parchet. Ar fi fost însă normal ca Parchetul să trimită, în cazul persoanei care este membru al guvernului şi vicepremier, o informare legată de această situaţie. Probabil, vom primi această informare şi atunci vom putea să discutăm mai mult. Există prezumţia de nevinovăţie, iar justiţia trebuie să-şi facă, fără îndoială, datoria’, a declarat premierul.

Bodu are sprijinul Alianţei (Averea)

(…) cei doi lideri ai Alianţei, Emil Boc şi Călin Popescu Tăriceanu, s-au grabit sa infirme existenta unor discutii de resort la nivelul CNC-ului DA. ‘Nici n-am auzit despre asta. Nici vorba sa discutam despre vreo schimbare a lui Bodu. Nu avem de ce’’, a afirmat ieri, la Gura Humorului, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu. Liderul PD, Emil Boc, a intarit declaratiile partenerului sau de alianţa, aratand ca partidul sau ‘si-a reafirmat de curand sustinerea politica pentru toti ministrii şi demnitarii pe care ii are, inclusiv pentru domnul Bodu’. ‘Nu a existat şi nu exista nici o discutie în PD cu privire la revocarea domnului Bodu’, a mai spus Boc.

Geoană îl face prostănac pe Băsescu (Ziua)

Liderul PSD, Mircea Geoană, ‘trage cortina’ peste criza din partid speriat de scaderea în sondaje ca urmare a scandalurilor ‘matusa Tamara’ şi averea lui Dan Ioan Popescu. Pentru a abate atentia opiniei publice de la aceste teme fierbinti el a deschis ieri la Sfantu Gheorghe, doua fronturi de atac politic: subiectul nationalismului şi stangacii ale preşedintelui Traian Băsescu în politica externa. Preocuparea lui Geoană în privinta refacerii capitalului de imagine al partidului este justificata avand în vedere ca subiectul Nastase este rezolvat pentru acest moment, în toamna urmand sa fie ingropat definitiv prin renuntarea la functia de preşedinte executiv. Aflata la Sfantu Gheorghe, conducerea PSD a stabilit lansarea unei strategii pentru Transilvania, proiect ce va fi coordonat de vicepreşedintele Ioan Rus.

Seful PSD considera ca preşedintele Băsescu nu stapaneste unele teme legate de aderare referindu-se la declaratia acestuia potrivit careia organizarea alegerilor europene în 2006 urmeaza a fi cuplate cu un referendum pentru modificarea Constitutiei. Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, atrage atentia lui Geoană ca se afla intr-o grava eroare. Insa Enrico D’Ambrogio, seful Broului de informare al Parlamentului European la Bucuresti ne-a declarat ca alegerile europene pot fi organizate în România doar dupa intrarea în vigoare a Tratatului de aderare, adica dupa ce acesta va fi ratificat de toate statele membre UE.

Amintindu-şi că nu a mai vizitat Covasna din ’97 / PSD îşi tratează imaginea cu pilule naţionaliste (Adevărul)

PSD se va opune adoptării Statutului minorităţilor în forma actuală, a anunţat, la Sfântu Gheorghe, preşedintele PSD, Mircea Geoană. El a protestat faţa de declaraţiile şi iniţierea unui proiect de lege de către liderul UDMR, Marton Arpad, referitor la autonomia teritorială a judeţelor cu populaţie majoritar maghiară. Atacurile liderului PSD s-au îndreptat şi împotriva preşedintelui parlamentului ungar, Szili Katalin, acuzată de Geoană că a făcut lobby la Tg. Mureş şi Oradea pentru adoptarea Statutului minorităţilor în forma prezentată în parlament. ‘De când un preşedinte de parlament poate interveni pentru adoptarea unui statut în alte ţări? Înţelegem că d-na Szili este în campanie electorală, dar este inadmisibil să introduci astfel de teme în afara ţării. Vreau să-i spun premierului Tăriceanu că a sosit momentul ca România să fie partener egal cu Ungaria’.

Geoană susţine că trebuie pregătită o strategie specială – economică, socială şi politică – pentru Transilvania şi în special pentru judeţele în care populaţia românească este minoritară. Strategia, intitulată ‘Demnitatea naţională într-o Românie europeană’, trebuie prezentată de Ioan Rus în termen de trei luni.

Deputatul PSD Alin Teodorescu, fost şef al cancelariei prim-ministrului Năstase: ‘Dacă Adrian Năstase pleacă din PSD, partidul nu pierde nimic’ (Gândul)

Deputatul PSD Alin Teodorescu, sociolog, crede că electoratul PSD se află într-o stare de confuzie. În cadrul unei dezbateri pe marginea ultimului sondaj CURS, realizat la comanda Jurnalului Naţional, Teodorescu a afirmat că rezultatele care arată o scădere în sondaje a PSD cu două procente nu reprezintă o surpriză pentru nimeni şi sunt o consecinţă a confuziei în care se află alegătorii partidului. Deputatul PSD susţine că deruta electoratului fostului partid de guvernământ se datorează faptului că nu ştie ‘cine este şeful’. ‘Electoratul PSD este derutat. El nu ştie cine este şeful şi care este viitorul. Este clar vorba de o confuzie privind direcţia şi conducerea partidului’, a declarat sociologul. Alin Teodorescu a arătat că, la congresul de anul trecut, s-au creat funcţia de preşedinte, ocupată de Mircea Geoană, şi cea de preşedinte executiv, deţinută de Adrian Năstase, ambele având aceleaşi atribuţii, ceea ce a generat multă confuzie la baza partidului. Deputatul a declarat că, în acest moment, se vorbeşte în PSD de organizarea unui congres extraordinar, care să ‘corecteze’ situaţia. Întrebat care crede că va fi impactul electoral asupra PSD dacă Adrian Năstase va pleca, Teodorescu a afimat că nici nu se va simţi. ‘Răspunsul este foarte complicat: PSD nu va scădea dacă Adrian Năstase pleacă. PSD nu mai este un partid format în jurul unui singur lider, cum este cazul PD sau PRM’, a spus deputatul.

Oprescu i-a luat locul lui DIP (Evenimentul zilei)

Conducerea centrala a PSD a oficializat autosuspendarea lui Dan Ioan Popescu din functia de preşedinte al Organizatiei PSD Bucuresti. Prerogativele acestuia au fost incredintate de conducerea centrala lui Sorin Oprescu. Desi preşedintele Mircea Geoană a anuntat ca decizia Biroului Permanent National (BPN), intrunit la Sfantu Gheorghe, devine operativa imediat, se pare insa ca va mai dura pana cand Oprescu va prelua efectiv comanda organizatiei.

Votanţii PSD nu-l vor pe Ion Iliescu la conducerea partidului (Adevărul)

Trei sferturi din cei intervievaţi în ultimul sondaj CURS, realizat după declanşarea scandalului ‘Mătuşa Tamara’, consideră că nu este necesar ca Ion Iliescu să revină în conducerea PSD. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de 57 la sută din votanţii PSD.

Lucrurile se schimbă în cazul votanţilor PSD care îi creditează în proporţii egale – 32 la sută – pe Mircea Geoană şi pe Adrian Năstase; poziţia a treia este ocupată de Ion Iliescu, cu 22 la sută, iar următoarea treaptă de Ioan Rus (6 la sută).În ceea ce priveşte moştenirea ‘Mătuşii Tamara’, sondajul relevă că 90 la sută din oameni au auzit de ea (85 la sută în cazul votanţilor PSD). Marea majoritate a eşantionului cercetat crede că averea primită moştenire de familia Năstase nu a aparţinut mătuşii Tamara (73 la sută). Această părere este susţinută şi de votanţii PSD în proporţie de 43 la sută.

Fuziunea, o temă tabu la întâlnirea şefilor Alianţei din Moldova (Cotidianul)

Reuniunea conducerii Alianţei cu sefii de filiale ai PNL şi PD din Moldova nu a reprezentat un pas inainte spre fuziune, ci mai degraba un pas pe loc.

Intilnirea de la Gura Humorului s-a axat în proportie de 90% pe probleme tinind de dezvoltarea judetelor din regiune. Desi sefii Alianţei decisesera ca primul pas catre fuziune este rezolvarea tensiunilor dintre filialele locale ale celor doua partide, acest subiect nu a fost abordat. şi ideea fuziunii a fost atinsa doar tangential de catre cei doi preşedinti Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc.

Patriciu acuză hărţuiala procurorilor (Ziua)

Omul de afaceri Dinu Patriciu, preşedintele Rompetrol, a fost audiat, ieri, timp de aproximativ doua ore, în dosarul ‘Rompetrol’, de procurori din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie şi Justitie. Patriciu a sosit în jurul orei 11.00 la sediul Parchetului instantei supreme, audierile luand sfarsit în jurul orei 13.00. La intrarea în sediul Parchetului General, omul de afaceri a declarat ca este nemultumit de ancheta. ‘Sunt deja doi ani de cand suntem hartuiti cu aceleasi intrebari. Cred ca este cazul sa ajungem în fata unei instante care sa se pronunte, noi avand convingerea ca suntem absolut nevinovati’, a declarat omul de afaceri. La finalul intalnirii cu procurorii, preşedintele Rompetrol si-a reafirmat speranta ca ancheta în cazul sau sa ia sfarsit cat mai curand, iar dosarul sa fie trimis instantei.

Echipa României va juca la Viena sau Budapesta (Gândul)

Naţionala de fotbal a României este în pericol să dispute meciurile de ‘acasă’ din campania de calificare pentru Campionatul European din 2008 în afara ţării, din cauza condiţiilor proaste ale stadioanelor, a avertizat ieri preşedintele LPF, Dumitru Dragomir. ‘Am auzit că echipa naţională s-ar putea să nu joace în România, aviz premierului şi celor responsabili, pentru că nu avem nici un stadion competitiv să jucăm în preliminariile Euro-2008. Nici unul din România nu îndeplineşte condiţiile. UEFA ne-a dat nişte criterii, iar astăzi domnul Viorel Duru (n.r. – directorul Departamentului Licenţe din cadrul FRF) ne-a spus că nu există nici un stadion competitiv’, a declarat Dragomir. Preşedintele LPF a precizat că, în aceste condiţii, se vor alege stadioane din alte ţări. ‘Atunci o să alegem Viena, Budapesta, unde să joace echipa României. O să fim râsul omenirii dacă nu am putut să facem în 15 ani măcar un stadion, unul singur, pentru echipa naţională. Am fi primii din lume. E posibil aşa ceva?’, a adăugat Dragomir.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Update in marți, 24-01-06 9:30

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Mergi într-un city break la Brașov? Ai nevoie de perne de aer de la AirPower dacă ai Chevrolet Aveo!

Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…

miercuri, 28-08-24

Acest website folosește cookies.