Categorii: Actualitate

Revista presei din 21 februarie

Principalele subiecte din ediţia de marţi, 21 februarie, a cotidianelor centrale se referă la deznodământul consultărilor de la Palatul Cotroceni în privinţa ordonanţei DNA; Traian Băsescu a pus diagnosticul Justiţiei: Parchetele funcţionează, în instanţe este ‘un nivel ridicat de corupţie’; procurorii au percheziţionat blocul din str. Zambaccian; după consultările cu şeful statului, partidele sunt de acord să taie din privilegiile aleşilor pentru a atenua nemulţumirea publică; premierul George Copos a depus documentele la DNA; scumb de replici între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, legat de contractul încheiat cu firme elveţiene; afacerile lui Dan Radu Ruşanu, luate la bani mărunţi de către DNA; Cazul Patriciu – Rompetrol: arestarea se discută vineri; agenţii sub acoperire ai fostei Securităţi vor fi deconspiraţi; sfatul FMI: plus la taxe, minus la lefuri; Petromidia a pierdut la bursă 36 de milioane de euro; scandinavii refuză România din cauza lipsei de predictibilitate în politica fiscală; comisarul Gunther Verheugen exclude Ucraina din construcţia europeană.

Preşedintele şi-a dat mâna cu partidele pentru ordonanţa DNA (Adevărul)

Şeful statului a obţinut, ieri, acordul tuturor partidelor parlamentare ca proiectul de lege de respingere a ordonanţei DNA să fie retrimis parlamentului. Potrivit lui Băsescu, toate partidele au fost acum de acord să aprobe această ordonanţă, cu o serie de mici modificări. Departamentul Naţional Anticorupţie se va transforma în Direcţia Naţională Anticorupţie, din cadrul Parchetului General, căruia îi va fi subordonat. Până acum, DNA era în ‘coordonarea’ Parchetului General. În plus, DNA nu va mai fi ordonator principal de credite, ci ordonator secundar, dar bugetul acestei instituţii va fi prevăzut în mod distinct în bugetul Parchetului General. Traian Băsescu a insistat asupra faptului că toate aceste modificări sunt făcute pentru ca Ordonanţa de Urgenţă 134/2005 privind înfiinţarea DNA să fie în concordanţă cu prevederea constituţională potrivit căreia parlamentarii pot fi cercetaţi doar de Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Traian Băsescu a pus diagnosticul Justiţiei: Parchetele funcţionează, în instanţe este ‘un nivel ridicat de corupţie’ (Gândul)

‘În instanţe este un nivel ridicat de corupţie! Justiţie înseamnă drumul până la capăt. În ultimele luni au început să funcţioneze parchetele. Nimeni nu poate contesta asta. Acest lucru trebuie să se reflecte însă şi în hotărârile instanţelor’, a declarat, ieri, la bilanţul Ministerului Public, preşedintele României, Traian Băsescu. Grăbit să ajungă la dezbaterile pentru ordonanţa DNA, şeful statului a lăudat ‘evoluţia pozitivă a Parchetului General’, dar a atras atenţia că între cifrele prezentate de procurorul general Ilie Botoş şi percepţia publicului despre justiţie este o mare diferenţă. În faţa unei săli pline până la refuz de magistraţi, Traian Băsescu a lăudat activitatea Parchetului General şi i-a încurajat pe procurori să ‘aplice oricui în ţara asta legea. Este obligaţia dumneavoastră.Toţi suntem egali în faţa legii. Este premisa de la care trebuie să plecaţi’, i-a îndemnat preşedintele pe procurori. Potrivit lui Traian Băsescu, nivelul corupţiei la nivel înalt în anul 2005 a fost ‘infinit scăzut’ faţă de ce s-a întâmplat în guvernările anterioare.

I-au numărat Zambaccianul (Cotidianul)

Prima descindere la casa din strada Zambaccian, cea care face obiectul unui dosar de coruptie în care Adrian Năstase este acuzat de mita şi de primire de foloase necuvenite, a avut loc ieri, chiar în ziua în care în Camera Deputaţilor se vota din nou cererea de perchezitie. Pina la votul parlamentarilor, procurorii aveau dreptul sa perchezitioneze apartamentele care nu erau ale sotilor Năstase şi sa cerceteze daca în cladire se regasesc o parte din termopanele şi din chinezariile în valoare totala de 400.000 de euro care fac obiectul denuntului de mita. Potrivit dosarului intocmit de DNA, Adrian Năstase este acuzat ca ar fi primit de la Irina Jianu, fostul sef al Inspectoratului de Stat în Constructii şi sefa de santier la casa Zambaccian pe perioada constructiei acesteia, termopane şi alte obiecte, cu scopul de a fi mentinuta în functie. Asadar, procurorii au incercat ieri sa vada daca obiectele incriminate se regasesc în locuintele celorlalti proprietari, adica în cea a lui Xenophon Xenakis (locatarul de la parter), a lui Andrei Năstase (etajul 1) şi a Marietei ANăstasescu, (etajul 2), avocat care a intermediat privatizari pe vremea guvernarii Năstase.

După consultările de la Cotroceni / Partidele, de acord să taie din privilegiile aleşilor pentru a atenua nemulţumirea publică (Gândul)

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, ieri, cu şefii partidelor parlamentare despre privilegiile pe care aleşii şi le-au tras în noul Statut al senatorilor şi deputaţilor. ‘Preşedintele a informat că există o percepţie publică asupra acestui Statut şi a invitat liderii de partide să găsească soluţii, menţionând faptul că, potrivit prerogativelor constituţionale, el nu mai are altă soluţie’, a declarat liderul pedist Emil Boc. El a precizat că Băsescu a atras atenţia asupra ‘decredibilizării instituţiei Parlamentului’ prin acest act normativ. Şi liderul peremist Corneliu Vadim Tudor s-a declarat gata să susţină modificarea acestei legi. El a afirmat că, la discuţia cu Băsescu, liderii partidelor au recunoscut că nu prea pot să-şi ţină oamenii în frâu: ‘Una vorbeşti cu parlamentarii tăi şi alta vezi că fac ei la vot, în special unii mai în vârstă, care cred că nu vor mai prinde un nou mandat şi atunci spun: «Dacă tot sunt aici şi este la mâna mea, hai să fac o pensie exorbitantă să-mi ajungă pe trei generaţii!»’.

Copos a depus documentele la DNA (Evenimentul zilei)

Vicepremierul a fost audiat aproape cinci ore de procurorii DNA în dosarul spatiilor vandute în 2004 Loteriei Romane. în acest dosar, Copos este acuzat de o evaziune fiscala în valoare de peste un milion de euro, prin sustragere de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului roman în urma tranzactionarii spatiilor.

Traian dă în Călin cu miliardul elveţian (Cotidianul)

Preşedintele şi premierul s-au confruntat ieri la scena deschisa, în fata procurorilor. Băsescu a acuzat controversata hotarire de guvern ce putea conduce la acordarea unor contracte, fara licitatie, catre firme elvetiene. în schimb, preşedintele a avut doar cuvinte de lauda la adresa procurorului general, Ilie Botoş.

A lovit şi a plecat

Disputa dintre cei doi a avut şi o derulare interesanta. Dupa ce a lansat aceste critici seful statului a spus: ‘Imi pare rau, dar trebuie sa plec’. Băsescu se grabea la consultarile pe care le convocase la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor parlamentare pe tema DNA. Tăriceanu a parut luat putin prin surprindere, iar la debutul discursului nu a mai reusit sa spuna decit ca ‘imi pare rau ca a plecat, dar trebuie sa raspund acestei acuzatii’.

Tăriceanu încearcă bancuri

În replica, premierul Tăriceanu a justificat adoptarea controversatei hotariri de guvern, prin faptul ca se aproba, astfel, un protocol dintre Ministerul Economiei din România şi Departamentul de Afaceri Economice din Elvetia. Premierul a subliniat ca textul nu facea referire la un contract comercial propriu-zis. Tăriceanu spune ca a acceptat semnalul tras de mass-media, în sensul ca hotarirea de guvern a fost ‘o eroare’.

Afacerile lui Dan Radu Ruşanu, la bani mărunţi (Evenimentul zilei)

Dosarul referitor la privatizarea operatorului portuar SC Chimpex SA Constanţa a ajuns, în cele din urma, la Departamentul National Anticoruptie Constanţa.

Dosarul a avut un traseu sinuos. Dupa ce politistii de la Sectia Transporturi Constanţa au anuntat ca au documentat ‘activitatea infractionala din perioada anilor 2000-2002, cu referire la privatizarea frauduloasa a SC Chimpex SA Constanţa’, dosarul a fost trimis, pe data de 9 februarie, catre DNA, dar a ajuns, din greseala, la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanţa. Abia ieri, dosarul a ajuns la DNA.

Cazul Patriciu – Rompetrol / Arestarea se discută vineri (Jurnalul naţional)

Tribunalul Bucuresti a decis ieri ca cererea de arestare a omului de afaceri Dinu Patriciu sa se judece vineri, 24 februarie, şi nu la 3 martie asa cum stabilise initial un judecator al aceleiasi instante. Propunerea Parchetului General de incarcerare a americanilor Colin Hart şi Phil Stephenson a ramas sa fie dezbatuta la termenul fixat initial.

Agenţii sub acoperire ai fostei Securităţi vor fi deconspiraţi (Evenimentul zilei)

PD, PNL şi UDMR s-au inteles ieri asupra variantei finale a proiectului de modificare a Legii privind deconspirarea Securitatii ca politie politica (Legea Ticu), astfel ca actul normativ va fi adoptat în sedinta de guvern din aceasta saptamana, informeaza un comunicat de presa al guvernului.

In urma negocierilor purtate la Palatul Victoria, în prezenta membrilor Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), PD a acceptat ca agentii sub acoperire ai fostei Securitati, preotii şi sportivii sa fie şi ei verificati de acest organism.

FMI: plus la taxe, minus la lefuri (Cotidianul)

Raportul cu concluziile delegatiei FMI care a analizat economia Romaniei în 2005 cuprinde recomandari care ar trebui sa dea de gindit autoritatilor. în timp ce procesul de convergenta catre UE continua şi exista o mare incredere în perspectivele Romaniei, evolutiile economice inregistrate anul trecut au produs ingrijorare. Cresterea economica a incetinit, procesul de dezinflatie si-a redus considerabil ritmul, iar deficitul de cont curent s-a majorat. Reducerea impozitelor directe şi cresterea semnificativa a creditului, coroborate cu majorarile salariale în sectorul public, au exacerbat presiunile din partea excesului de cerere.

Petromidia a pierdut la bursă 36 de milioane de euro (Gândul)

Situaţia incertă a omului de afaceri Dinu Patriciu, care controlează Rompetrol Rafinare Constanţa (Petromidia), continuă să influenţeze evoluţia acţiunilor societăţii la bursă. Brokerii spun că, ieri, unii dintre investitori au intrat în panică şi au vândut ‘din greu’ acţiuni Petromidia, ceea ce a coborât cotaţia RRC (simbolul bursier al Petromidia) la 1.050 lei / acţiune. Ca urmare, Rompetrol Rafinare a pierdut, într-o singură zi, 36 milioane de euro, capitalizarea rafinăriei ajungând ieri la 2,22 miliarde RON.

Scandinavii refuză România (Ziua)

In 2006, Tui – divizia scandinava – nu mai trimite turisti în România * Danezii, suedezii şi finlandezii s-au suparat pe gripa aviara, incertitudinile fiscale şi deschiderea prea tarzie a sezonului estival * Bucurestiul poate deveni o atractie turistica * Spatiile de cazare din Capitala sunt insuficiente

Verheugen exclude Ucraina din construcţia europeană (Ziarul financiar)

Vicepreşedintele Comisiei Europene, germanul Gunther Verheugen, a declarat că unele din statele europene vor forma o uniune politică în următorii 20 de ani, în timp ce altele vor alege să nu facă parte din acest ‘nucleu dur’ european.

Într-un interviu acordat cotidianului conservator german Die Welt, Verheugen a fost întrebat cum crede că va evolua Uniunea Europeană în următorii 20 de ani. ‘Cred că vom avea în viitor o uniune politică, însă probabil că ea nu va include toate statele care sunt acum membre ale UE’, a spus Verheugen. ‘Anumite state europene vor cădea de acord să aibă competenţe comune în materie de politică externă, economică, financiară şi juridică’, a explicat Verheugen, care a reluat astfel una din propunerile avansate cu ceva timp în urmă de primul-ministru belgian, Guy Verhofstadt. Acesta vorbea de intensificarea cooperării dintre statele membre ale zonei euro.

Când vine vorba despre graniţele Europei lărgite, Verheugen opinează că în viitor UE va include şi statele din Balcanii de Vest, Turcia şi în cele din urmă Norvegia şi Elveţia, însă că ţările din fostul spaţiu sovietic, printre care şi Ucraina, nu vor face parte din Uniune. ‘În următorii 20 de ani, toate statele europene vor face parte din UE, cu excepţia statelor post-sovietice care nu fac încă parte din Uniune’, a spus Verheugen.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Update in marți, 21-02-06 11:26

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Mergi într-un city break la Brașov? Ai nevoie de perne de aer de la AirPower dacă ai Chevrolet Aveo!

Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…

miercuri, 28-08-24

Tragedia din 21 august 1988 din județul Bacău

Pe 21 august 1988, un camion plin cu 63 de persoane, printre care și copii,…

miercuri, 21-08-24

Rolul inteligenței artificiale în dezvoltarea tehnologiei moderne

Descoperă cum inteligența artificială transformă tehnologia și contribuie la dezvoltarea diverselor industrii, inclusiv cazinourile online.

marți, 20-08-24

15 august – Adormirea Maicii Domnului

La data de 15 august, intreaga crestinatate pomeneste Adormirea Maicii Domnului.

miercuri, 14-08-24

Schimbarea la faţă a Mântuitorului

Credincioșii din toată lumea prăznuiesc pe 6 august Schimbarea la față a Mântuitorului. Pentru ortodocși,…

marți, 06-08-24

Acest website folosește cookies.