Categorii: Actualitate

Revista presei din 12 ianuarie

Principalele subiecte din ediţia de joi, 12 ianuarie, a cotidianelor centrale se referă la: bancherii Dan Pascariu de la HVB şi Nicolae Cinteză de la BNR, luaţi la întrebări de Parchetul General în dosarul Rompetrol; alegeri cu uşile blocate pentru conducerea CSM; ministrul Monica Macovei pare a fi căzut în dizgraţia preşedintelui Traian Băsescu; parlamentarii nu vor să renunţe la privilegiile pe care şi le-au votat; UDMR şantajează PD; o nouă moşie, la Baloteşti, aparţinând lui Adrian Năstase; aflat în vizită de lucru la Paris, primarul Adrian Videanu inventează taxa pe ambuteiaje; Sorin Ovidiu Vântu – ameninţat cu aducerea sub escortă în faţa instanţei; rata inflaţiei pe 2005 a depăşit cea mai pesimistă previziune guvernamentală; Comisarul European pentru Justiţie avertizează: ‘Statele UE implicate în scandalul avioanelor CIA – pasibile de ‘sancţiuni severe’.

Aleşii către Băsescu: nu renunţăm la pensii (Evenimentul zilei)

Parlamentarii nu sunt dispusi sa renunte la privilegiile pe care şi le-au trecut anul trecut în noul statut al deputatilor şi senatorilor, în special la pensii. Desi preşedintele Băsescu a retrimis legea la parlament, iar liderii de partid s-au declarat impotriva mentinerii acestor privilegii, legea are toate sansele sa fie revotata de parlamentari intr-o forma similara. Indiferent de culoarea politica, parlamentarii cred ca majoritatea drepturilor din legea statutului, contestate de preşedinte, sunt justificate.

Inflaţia ratează ţinta (Ziua)

Rata inflaţiei pentru anul 2005 a fost de 8,6%, potrivit datelor anuntate ieri de Institutul Naţional de Statistica, situandu-se peste pragul superior al intervalului de variatie tintit de Banca Naţională a României (BNR), respectiv 8,5%. Banca centrala a anuntat, la jumatatea anului trecut, trecerea la tintirea directa a inflaţiei, tinta fiind stabilita la 7,5% iar intervalul de variatie plus/minus un punct procentual. La începutul anului 2005, obiectivul autoritatilor privind cresterea preturilor a fost de 7%, însă acesta a fost modificat sub presiunea cresterii preturilor administrate şi a consumului. Premierul Calin Popescu Tăriceanu a declarat ieri ca nivelul inflaţiei pe anul trecut reflecta deciziile politice luate de fostul Guvern, în 2004, pentru cresterea necontrolata a salariilor şi datoriile neachitate pentru sanatate şi lucrari de infrastructura, care au trebuit decontate de actualul Cabinet. ‘Toate aceste lucrari au avut o incidenta asupra inflaţiei. Platim costurile pentru politicile iraţionale din trecut’, a spus Tăriceanu.

Pentru că refuză să indice drumul banilor Rompetrol / Bancherii Pascariu de la HVB şi Cinteză de la BNR, luaţi la întrebări de Parchetul General (Gândul)

Audierile în dosarul Rompetrol continuă în forţă la Parchetul General. Mai mulţi reprezentanţi importanţi ai sistemului bancar au primit citaţii pentru a se prezenta la Parchet, ca să dea explicaţii în dosarul Rompetrol. Astăzi, în faţa anchetatorilor urmează să se prezinte Nicolae Cinteză, director în cadrul Băncii Naţionale a României, şi Dan Pascariu, preşedintele HVB Bank. Pascariu este cel care în decembrie 2004 l-a înlocuit pe Teodor Meleşcanu în Consiliul de Administraţie al Rompetrol. Motivul pentru care bancherii au fost chemaţi la audieri este acela că, pe parcursul investigaţiilor, au refuzat să dea informaţii legate de mişcarea banilor proveniţi în urma tranzacţionării la bursă a acţiunilor societăţii în conturile diverselor instituţii bancare.

Noul şef al magistraţilor români a fost ales cu uşile blocate (Cotidianul)

Alegerile pentru şefia CSM s-au desfasurat exact cum au vrut majoritatea membrilor Consiliului: cu usile inchise, fara candidaturi depuse inainte, fara autopropuneri în ziua votarii. Pentru ca nu exista nici un dosar depus şi pentru ca membrii CSM nu au avut curaj sa se propuna singuri nici macar după ce a început sedinta de alegeri, s-a recurs la inaintarea de propuneri. Pentru funcţia de preşedinte au fost propusi Virgil Viorel Andreieş, preşedintele Curţii de Apel Cluj, şi Iulian Gâlcă, preşedintele Curţii de Apel Alba. Pentru ca Andreieş a refuzat din start, în cursă a mai ramas doar Gâlcă. Pentru funcţia de vicepreşedinte a ramas tot un singur candidat: Cristian Deliorga, prim-procuror al Parchetului Tribunalului Constanţa, după ce fusese propus şi Nicolae Chiujdea, de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 1, care a refuzat, la rindul lui, funcţia.

Traian Băsescu a condamnat atacurile premierului la adresa CSM (Adevărul)

Favorita Macovei a căzut în dizgraţie

‘Îl felicit pentru bătălia pe care a dus-o să construiască o instituţie nouă, îi mulţumesc pentru tot ce a făcut în acest an şi îl asigur de tot respectul meu’, i-a transmis Băsescu lui Lupaşcu, care tocmai şi-a încheiat mandatul de preşedinte al CSM. În schimb, surprinzător, ministrul justiţiei, Monica Macovei – care a fost până acum sprijinită de Băsescu -, a avut parte de tot felul de împunsături din partea şefului statului. ‘Tot timpul vrei să fii o excepţie’, i-a spus, mai în glumă, mai în serios, Băsescu lui Macovei, atunci când aceasta a solicitat ca, spre deosebire de ceilalţi vorbitori, să ia cuvântul de două ori. Ministrul justiţiei nu a gustat gluma şi i-a răspuns cât se poate de serios: ‘Nu sunt o excepţie, sunt un ministru care vrea reforma’. şeful statului nu i-a replicat, dar s-a strâmbat şi s-a uitat în altă parte. Pe parcursul reuniunii CSM, Monica Macovei a mai avut parte de câteva atenţionări din partea preşedintelui României, care prezida şedinţa. Relaţia dintre cei doi a fost radical diferită de cea din timpul anului 2005, când, în repetate rânduri, Băsescu şi-a declarat sprijinul public pentru Macovei şi a cerut CSM să o sprijine.


PD şantajat cu PPE (Cotidianul)

Suparat de cele 150 de amendamente formulate de democrati la Statutul minoritatilor, Marko Bela le-a reamintit ca UDMR are drept de veto în PPE, unde PD aspira sa devina membru cu drepturi depline.

‘Noi avem statutul de membru plin în PPE, iar ei au doar statut de observator. Cu alte cuvinte, noi avem drept de veto în legatura cu evolutia acestui partid în PPE’, le-a amintit ieri liderul UDMR, Marko Bela, colegilor din PD. Enervarea preşedintelui Uniunii este de inteles. După modelul daca ceri mai mult, primesti mai mult, democratii s-au apucat sa formuleze mai bine de 150 de amendamente la Legea Statutului minoritatilor. Numarul impresionant nu este deloc întâmplator, daca tinem cont ca responsabil cu faurirea amendamentelor a fost numit Valeriu Tabara, actual deputat PD şi fost preşedinte al PUNR. În fapt, democratii doresc doar un singur lucru: eliminarea dreptului de veto conferit, prin actualul proiect legislativ, Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale. Lucru pe care şi preşedintele Partidului Democrat, Emil Boc, l-a exprimat în repetate rânduri.

Năstase, mosier de Baloteşti (Evenimentul zilei)

‘Evenimentul zilei’ a descoperit inca un teren cumparat de familia lui Adrian Năstase la un pret de zece ori mai mic decat valoarea sa reala. E vorba de 2,6 hectare la Baloteşti, care în zece ani i-au adus un profit de 2,4 milioane de dolari.

Protagonistele acestei noi afacerii, derulate în 1996, au fost Dana Năstase, sotia fostului premier PSD, şi Roxana Bichel, demnitar în guvernul Năstase. Terenul subevaluat se afla langa Complexul Prisma, cu deschidere la DN 1, Bucuresti-Ploiesti.

Aflat în vizită de lucru la Paris / Primarul Videanu inventează taxa pe ambuteiaje (Gândul)

Aflat ieri într-o vizită de lucru la Paris, primarul general Adriean Videanu a fost străfulgerat de ideea unei noi taxe, care ar putea fi numită taxa pe ambuteiaje. Primarul Bucureştiului a declarat telefonic anumitor ziarişti că în zona din centrul capitalei României nu va mai fi permis accesul decât acelor autovehicule care vor purta o rovinietă – dovadă a plăţii unei taxe suplimentare, stabilită în funcţie de capacitatea motorului şi de gradul de filtrare a emisiilor. Primarul a spus că această măsură va face parte dintr-un pachet de norme care vizează traficul.

Vântu bate spre prescrierea faptei (Cotidianul)

Sorin Ovidiu Vântu a lipsit şi ieri la cel de-al doilea termen în procesul în care se rejudeca dosarul privind constituirea BID şi în care este acuzat de fals şi uz de fals. Avocatul omului de afaceri a invocat probleme de sanatate ca motiv al absentei, dar nu a adus nici un act pentru a face dovada bolii de care ar suferi clientul sau. Judecatorii au decis ca, la termenul urmator, omul de afaceri sa fie audiat ca inculpat, iar în cazul în care nu se va prezenta în fata magistraţilor, sa fie adus cu mandat şi cu insotitor.

Comisarul European pentru Justiţie avertizează: Statele UE implicate în scandalul avioanelor CIA – pasibile de ‘sancţiuni severe’ (Gândul)

Comisarul european pentru Justiţie, libertate şi securitate, Franco Frattini, a reafirmat că statele din Uniunea Europeană care vor fi găsite vinovate de încălcări ale legislaţiei europene în afacerea operaţiunilor secrete ale CIA în Europa sunt pasibile de sancţiuni, relatează agenţia de presă austriacă APA. Posibilele sancţiuni se întind de la recomandări politice de ‘punere la stâlpul infamiei’ până la suspendarea temporară a dreptului de vot pentru respectivele state, însă decizia va aparţine ţărilor membre, a spus Frattini. În ce priveşte ţările candidate la aderare, trebuie clarificate şi alte probleme, de pildă în ce măsură au fost informate actualele guverne despre aceste activităţi, a menţionat oficialul de la Bruxelles.

Sursa: Alic MÎRZA, Amos News

Update in joi, 12-01-06 9:46

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.