Ministerul Educaţiei a anunţat că repartizarea computerizată a elevilor care au susţinut şi promovat testele naţionale în învăţământul liceal şi profesional de stat va avea loc, joi, de la ora 17.00, deşi iniţial ministerul programase această acţiune pentru vineri, 13 iulie.
Ministerul Educaţiei a procedat exact ca anul trecut, când repartizarea computerizată a elevilor în licee s-a făcut cu o zi mai devreme decât a fost prevăzută iniţial.
La eveniment vor participa ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei şi directorul general al Direcţiei Generale Management Învăţământ Preuniversitar, Liliana Preoteasa.
Elevii vor afla în ce licee urmează să înveţe din toamnă, în urma primei etape a repartizărării computerizate în învăţământul liceal şi profesional pentru absolvenţii clasei a VIII-a care au promovat testele naţionale.
În această etapă sunt repartizaţi doar candidaţii care au promovat testele naţionale sau care, în anii anteriori, au promovat examenul de capacitate ori au obţinut certificatul de echivalare a examenului de capacitate.
La prima etapă a repartizării computerizate vor participa 154.214 de candidaţi, rata de promovabilitate înregistrată la testele naţionale fiind de 80,86%, superioară cu aproximativ patru puncte procentuale celei de anul trecut, 76,89 la sută.
Absolvenţii care nu ar reuşit să ia o notă de trecere la testele naţionale mai au de aşteptat până să afle dacă au intrat la o şcoală de arte şi meserii.
Aceştia, cât şi candidaţii care vor rămâne nerepartizaţi după prima etapă, îşi vor completa opţiunile în perioada 16-21 iulie.
La repartizarea computerizată primează media, apoi interesele, preferinţele si aptitudinile elevilor.
Algoritmul de repartizare ordonează elevii după medii şi îi repartizează în această ordine pe baza opţiunilor exprimate.
Sursa: Newsln
Update in marți, 15-09-09 12:13
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
nu se procedeaza corect
da-ne detalii crai!...daca crezi ca nu este corect procedeul de repartizare vino cu argumente, cu dovezi, idei revolutionare, doar asa te poti face auzit!