Categorii: Actualitate

Razii ale poliţiştilor oneşteni soldate cu arestări, amenzi şi reţineri

Bunuri sustrase recuperate în urma unor percheziții domiciliare, opt suspecți depistați, doi reținuți și unul arestat preventiv și peste 40 de sancțiuni contravenționale aplicate. Acestea sunt rezultatele acțiunii în sistem integrat ce s-a desfășurat la data de 02.03.2012, în zona de competență teritorială a Poliției Municipiului Onești.

Polițiștii oneșteni au desfășurat, la data de 02.03.2012, o acțiune în sistem integrat, în zona de competență, pentru combaterea și prevenirea infracționalității și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

În cadrul acțiunii au fost depistați opt suspecți, au fost constatate cinci infracțiuni, s-au efectuat cinci percheziții domiciliare și s-a luat măsura reținerii față de două persoane. Totodată au fost aplanate patru strări conflictuale și s-au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale.

În baza  autorizației, emise de Judecătoria Onești,  au fost efectuate patru percheziții la locuințele unor tineri cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, din Onești și comuna Ștefan cel Mare.

Astfel, au fost identificate și ridicate mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, un laptop, un generator electric, o plasmă, o centrală termică și alte obiecte de uz casnic, bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni.

Din cercetări a rezultat că bunurile respective au fost sustrase în perioada ianuarie-februarie 2012 din sediile a două societăți comerciale din Onești, în care suspecții au pătruns prin efracție.

Prejudiciu a fost recuperat în proporție de 80%.

Ca urmare a cercetărilor efectuate cu privire la sustragerea unor bunuri din locuința părții vătămate S. Daniel, polițiștii au descins, în baza autorizației, la locuința lui Benone S., din comuna Ștefan cel Mare. Au fost identificate și ridicate 3 bormașini, o drujbă, trei polidiscuri, mai multe truse și scule mecanice, piese și componente de calculator, lenjerii de pat și alte bunuri de uz casnic.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate iar cercetările continuă pentru stablirea provenienței celorlate bunuri.

Update in sâmbătă, 03-03-12 15:04

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Despre masacrul de la „Fântâna Albă” din 1 aprilie 1941

1 aprilie nu este “ziua păcălelilor”! Sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru…

luni, 01-04-24

Acest website folosește cookies.