Agenții de poliție rutieră împreună cu lucrători ISCIR și reprezentantul comisiei pentru atribuirea traseelor județene din cadrul Consiliului Judeţean Bacău, au făcut verificări privind legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.240 de lei și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
EXEMPLE:
A. Romeo, de 51 de ani, din județul Suceava, a fost depistat conducând o autoutilitară, destinată transportului de mărfuri, pe DN 2-E 85, în comuna Orbeni, având valabilitatea inspectiei tehnice periodice expirată. Cel în cauză a fost sancționat contravențional și s-a luat măsura reținerii certificatului de inmatriculare.
R. Marius, de 28 de ani, din Galați, a fost depistat conducând o autoutilitară, destinată transportului de mărfuri, pe DN 2-E 85, iar cu ocazia verificării diagramelor s-a stabilit că acesta nu a respectat perioada de odihnă zilnică. S-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1500 lei.
G. Ionuț, de 31 ani, din Bacău, a condus o autoutilitară pe DN 2-E 85, în localitatea Nicolae Bălcescu, transportând 276 de pâini, fără a deține documente justificative. S-a luat măsura sancționării societății comerciale cu amendă în valoare de 4000 lei, iar marfa a fost confiscată.
Update in miercuri, 26-03-14 14:01
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează