Sâmbătă, 1 Decembrie 2012, de la ora 10:00 va avea loc festivitatea oficială de depunere a unor jerbe şi buchete de flori la Monumentul Eroilor Întregirii Neamului din Cimitirul Eroilor, din strada Constanţei.
Etapele ceremonialului:
– primirea oficialităţilor
– intonarea Imnului Naţional al României
– oficierea ceremonialului religios
– depuneri de jerbe şi buchete de flori în acordul Imnului Eroilor
– defilarea gărzii de onoare.
La ceremonial vor fi prezenţi urmaşi ai eroilor căzuţi pentru Patrie, veterani de război, cadre militare active, în retragere sau în rezervă, elevi, studenţi. Activitatea se încheie cu defilarea Gărzii de Onoare, asistenţa deplasându-se în faţa cimitirului pentru a primi onorul militar.
În Piaţa Tricolorului, începând cu orele 12.00, va avea loc un ceremonial militar si religios, unde vor fi rostite alocuţiuni referitoare la sărbătorirea Zilei Naţionale a României, de către reprezentanţii:
– Prefecturii Judeţului Bacău
– Consiliului Judeţean Bacău
– Primăriei Municipiului Bacău
– Garnizoanei Bacău.
După acest moment, garda de onoare va prezenta onorul, iar în încheiere va avea loc un spectacol cultural-artistic.
Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…
Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…
Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…
Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…
A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
unde
anume va avea loc la teatrul bacovia bacau