Program româno-olandez la C.C.D. Bacău

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău se implică şi în acest an, în Programul MATRA – „Prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar”, coordonat şi finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale.

Proiectul are ca punct de plecare colaborarea mai strânsă dintre autorităţi ale poliţiei şi instituţii educaţionale, în vederea elaborării şi adoptării fără întârziere a unei serii de norme şi principii directoare minime, în domeniul prevenirii violenţei în şcoală.

Şcolile din România se situează pe locul doi, într-un clasament care cuprinde 37 de ţări, în ceea ce priveşte violenţa. Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi citat de Asociaţia „Salvaţi Copiii” România, peste 70% dintre elevii români recunosc faptul că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor.

Ţara noastră este urmată în acest clasament de Kuweit, Iran, Columbia, Ungaria, Portugalia, Spania, Grecia, Slovenia, Belgia, Singapore, Islanda, Australia, Hong-Kong, Coreea, Norvegia, Cipru, Republica Slovacă, Lituania, etc.

Astfel, este absolut necesară asigurarea unui climat mai sigur în mediul şcolar şi în zonele adiacente acestuia, prin crearea unui suport de calitate, în interiorul şi în afara şcolii, pentru prevenirea actelor de violenţă.  Tema proiectului acoperă multe sfere de activitate, printre care se enumeră justiţia, asistenţa medicală şi protecţia copilului.

În vederea implementării proiectului la nivel judeţean şi naţional, C.C.D. Bacău a nominalizat, cu scopul de a deveni formator acreditat în cadrul acestui program pe Elena Hussar, profesor cu o bogată experienţă în domeniu. Aceasta, va fi sprijinită în proiect de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, care au răspuns cu promptitudine invitației venită din partea instituției organizatoare.

Primul training s-a desfăşurat la Iaşi, în mai 2010, fiind oferit de partenerii olandezi, formatorii români fiind obligaţi să disemineze în cascadă informaţiile primite, ceea ce la Bacău se va întâmpla, pentru al treilea an şcolar consecutiv.

Sesiunile de formare se vor desfăşura după cum urmează: joi, 27 iunie 2013, ora 13.00 şi vineri, 28 iunie 2013, ora 13.00, la Centrul „American Corner Bacău”, unde sunt aşteptate 30 de cadre didactice din judeţ.

„Implicarea noastră în acest important proiect naţional, prin stagiile de formare pe care le organizăm la nivelul judeţului Bacău, sperăm să contribuie la prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar. O ultimă apreciere la nivelul Europei a amplitudinii delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar, situează România, din păcate, pe un loc neonorant şi îngrijorător. Iată un motiv în plus pentru diseminarea şi organizarea unui program de formare, cu această tematică”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.   

Update in miercuri, 05-11-14 15:04

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.