In ziua de 14 ianuarie 2010, în jurul orei 19.00, o patrulă de jandarmerie din cadrul I.J.J. Bacău a fost sesizată de către agenţii de pază dintr-un supermarket, despre faptul că un bărbat a sustras mai multe produse.
Echipa de intervenţie care s-a deplasat la faţa locului a identificat persoana în cauză, S. Alin, de 17 ani, din municipiul Bacău care, profitând de aglomeraţia din supermarket şi neatenţia personalului, a sustras o sticlă de whisky, ascunzând-o în buzunarul interior al hainei pe care o purta, acesta fiind surprins ulterior cu produsul neplătit de agenţii de pază, care au sesizat imediat jandarmeria.
Tânărul respectiv a fost surprins şi săptămâna trecută sustrăgând aceleaşi tip de produse, din alt supermarket.
În urma celor constatate, persoanei respective i s-au întocmit actele premergătoare sub aspectul susceptibil săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul în cauză întocmit urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în vederea continuării cercetărilor.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat reprezentantului părţii vătămate.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează