Un băcăuan de 62 de ani a sesizat Secţia 2 Poliţie Bacău, la data de 01.05.2011, în jurul orei 16.30, despre faptul că a surprins o persoană de sex masculin care a sustras bunuri din interiorul unui autovehicul, care se afla parcat pe peronul Autogării Bacău.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului l-au identificat pe L. Mircea, de 53 de ani, din Bacău şi au stabilit că acesta, în timp ce se afla in Autogara Bacău, a profitat de neatenţia conducatorului microbuzului şi a sustras din interiorul vehicului o geantă in care se afla suma de 329 lei si doua telefoane mobile, moment în care a fost surprins de către reclamant.
Prejudiciul, în valoare de 629 lei, a fost recuperat în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
L. Mircea a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioada de 24 ore urmând ca la data de 02.05.2011 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează