Categorii: Politica

Primarul Stavarache: „informaţii eronate, acuze neargumentate şi exagerări” in Monitorul de Bacau

Referitor la: Articolul „Cum se învârt banii în jurul lui Stavarache”, apărut în ediţia din data de 26.09.2007 a cotidianului Monitorul de Bacău. La o primă citire a articolului „Cum se învârt banii în jurul lui Stavarache” observăm o „sumedenie” de informaţii eronate, acuze neargumentate şi exagerări ridicole.

Astfel, în articolul la care facem referire, sunt vehiculate numele unor firme – SC Vasion SRL, S.C. Consizo, S.C. Luxor SRL sau Nova Casa – prezentate ca „firme abonate la banul public”.

Îţi poţi imagina cu uşurinţă că aceaste firme au câştigat majoritatea contractelor cu Primăria, realitatea fiind cu totul alta şi vom argumenta acest lucru cu date, cifre şi situaţii statistice.

Până în prezent, în cursul anului 2007, Primăria Municipiului Bacău a atribuit
peste 200 de contracte, în urma procedurilor legale de contractare de servicii, produse sau
lucrări, conform OUG 34/2006, în valoare de aproape 183 000 000 lei.
Din aceste contracte doar 3 au fost adjudecate de firma S.C. Vasion, a căror
valoare este de aproape 500 000 lei, deoarece oferta S.C. Vasion a avut preţul cel mai
mic respectând specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Precizăm, de altfel, că nu S.C.
Vasion montează pavelele din Parcul Trandafirilor, ci firma S.C. Global Invest. O
„greşeală strecurată” în articol pentru crea cititorilor imaginea de firmă „abonată la banul
public”.

În acest an au fost încheiate 60 de contracte de lucrări pentru investiţii de
reabilitare, amenajare sau modernizare a unităţilor de învăţământ cu peste 20 de firme de
constructii. Anunturile de licitatii pentru aceste lucrari au fost publicate pe SEAP
(Serviciul Electronic de Achizitii Publice), toate firmele interesate putând depune oferte
in vederea obţinerii contractului. Legea spune foarte clar că orice contract va fi adjudecat
de firma care are oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu respectarea
conditiilor tehnice prezentate în caietul de sarcini.

S.C. Nova Casa SRL a câştigat licitaţia de lucrări la 3 din cele 60 de unităţi de
învăţământ: Colegiul Anghel Saligny, Şcoala nr. 10 şi Şcoala Al. Ioan Cuza. La Colegiul
Pedagogic „Ştefan cel Mare” şi Colegiul Economic „Ioan Ghica” lucrările nu au fost
executate de SC Nova SRL, ci de firmele S.C. Econatur SRL, respectiv S.C. Art Deco
SRL. O altă „greşeală” a acestui articol.

În aceeaşi manieră de dezinformare este prezentată şi situaţia contractelor
încheiate între Primăria Bacău şi firma SC Consizo Serv SRL: „o sumedenie de licitaţii
de reabilitare a unor imobile din municipiul Bacău”. Să aprecieze fiecare dintre cetăţenii
municipiului Bacău dacă cele 5 contracte încheiate de S.C. Consizo Serv SRL (în
condiţiile în care la licitaţii s-a prezentat cu preţul cel mai mic) din totalul celor peste 200
contracte încheiate de Primărie în anul în curs reprezintă „sumedenia” amintită în articol.
Cât priveşte valoarea contractului încheiat între Primărie şi S.C. Luxor SRL
pentru furnizarea şi montarea aparatelor de aer condiţionat, aceasta este de 40 500 şi nu
de 405 500.

Apreciem că autorul articolului nu a făcut altceva decât să dezinformeze cu bună
ştiinţă opinia publică încercând discreditarea actualei administraţii locale, modificând
informaţii ce pot fi găsite pe site-ul Primăriei Municipiului Bacău.

În final, înţelegem supărarea patronului ziarului Monitorul de Bacău care,
împreună cu colegul său, d-l Drăgănuţă Constantin nu respectă nicio lege în acest oraş şi
construiesc ilegal, bazându-se pe faptul că sunt oameni politici, dar oricâte presiuni vor
face suntem hotărâţi să aplicăm legea.

Romeo Stavarache,
Primarul municipiului Bacau

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează

Vezi comentarii

  • Lasati domnule primar ca stim noi ce inginerii faceti impreuna cu cei doi viceprimari si cu administratorul orasului ca dumneavoastra nu aveti timp pentru oras. Noi v-am ales ca om sa va ocupati de oras ,dar dumneavoastra mai mult de politica va ocupati. V-ati angajat toate neamurile acolo. CIUPERCA, SECAS ETC

  • Sunt economista, licentiata in stiinte administrative si functionar public la Primaria comunei Cordun, judetul Neamt.. Datorita faptului ca, am refuzat in conditiile legii sa semnez in calitate de “sef birou financiar contabil" , o serie de plati de 6,8 miliarde catre o firma din Focsani si 2,5 miliarde catre o firma din Cordun, incepand cu luna ianuarie 2004 am fost inlaturata din functie in mod abuziv, fara un act administrativ, pe care sa-l pot contesta si , inlocuita cu o salariata cu scoala profesionala. Au urmat o serie de 4 sanctiuni administrative, de doua ori consecutiv mi s-a acordat calificativ "nesatisfacator", de trei ori consecutiv am fost destituita din functia publica si in final agresata de primarul Diaconu Adrian-fiind trimis in judecata pentru infractiunea de 'ultraj". Instantele de judecata au anulat toate aceste abuzuri, mai putin infractiunea de “ultraj” care se afla pe rolul Judecatoriei Miercurea Ciuc, dupa ce, cererea de stramutare mi-a foast admisa. PREZENTA MEA IN INSTITUTIE ESTE IN REGIM DE DETENTIE , adica beneficiez doar de un scaun, o masa si o camera de luat vederi cu care sunt monitorizata pe toata durata programului. Nu mi se repartizeaza nici un fel de documente financiar –contabile pentru a-mi indeplini atributiile din “Fisa postului”, pe care le solicit zilnic prin referate inregistrate, iar salariul mi-l calculeaza dupa bunul plac aproape de minimul pe economie. Legile care reglementeaza functia si functionarii publici, precum si actele normative cu privire la activitatea financiar contabila, sunt clare si complete, insa nu sunt puse in aplicare. Plangerile penale pe care le-am formulat la Parchetul Roman, ori primesc NUP ori nu mi se raspunde decat dupa doi ani si tot cu NUP, desi probele pe care le pun la dispozitia organelor de cercetare sunt fara echivoc. Ca se incalca Constitutia Romaniei si drepturile omului este clar, dar in acelasi timp este foarte grav ca organele abilitate nu-si fac datoria, si incurajeaza excesele de putere si abuzurile primarului Diaconu Adrian, care a transformat institutia in proprietate personala. Stimati domni pot personal sa aduc probe pentru fiecare afirmatie in parte, pentru a aduce la cunostinta publicului si poate vor auzi si institutiilor superioare, ce abuzuri crase poate face un primar PSD intr-o comuna, in care functionarii publici, sunt hartuiti psihic si fizic.

Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.