Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău se implică în Programul MATRA – „Prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar”, coordonat şi finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei din România.
Proiectul are ca punct de plecare colaborarea mai strânsă între autorităţi ale poliţiei şi instituţii educaţionale, în vederea elaborării şi adoptării fără întârziere a unei serii de norme şi principii directoare minime în domeniul prevenirii violenţei în şcoală.
Şcolile din România se situează pe locul doi într-un clasament care cuprinde 37 de ţări în ceea ce priveşte violenţa. Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citat de Asociaţia „Salvaţi Copiii” România, peste 70% dintre elevii români recunosc faptul că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor.
Ţara noastră este urmată de Kuweit, Iran, Columbia, Ungaria, Portugalia, Spania, Grecia, Slovenia, Belgia, Singapore, Islanda, Australia, Hong-Kong, Coreea, Norvegia, Cipru, Republica Slovacă, Lituania, etc.
Astfel, este absolut necesară asigurarea unui climat mai sigur în mediul şcolar şi în zonele adiacente acestuia. Trebuie creat un suport de calitate în interiorul şi în afara şcolii pentru prevenirea actelor de violenţă.
Tema proiectului acoperă multe sfere de activitate, printre care se enumeră justiţia, asistenţa medicală şi protecţia copilului.
În vederea implementării proiectului la nivel judeţean şi naţional, C.C.D. Bacău a nominalizat, cu scopul de a deveni formator acreditat în cadrul acestui program pe Elena Hussar, profesor-metodist, cu o bogată experienţă în domeniu. Aceasta va fi însoţită în proiect şi de un poliţist de proximitate, comisarul Adrian Tuluc.
Deja, primul training s-a desfăşurat la Iaşi, fiind oferit de partenerii olandezi, formatorii români fiind obligaţi să disemineze în cascadă informaţiile primite, ceea ce la Bacău se va întâmpla în premieră, miercuri, 1 iunie 2011, la ora 14.00, în Sala de Consiliu a I.S.J. Bacău, unde sunt aşteptate aproximativ 100 de cadre didactice din judeţul nostru.
„Implicarea noastră în acest important proiect naţional, prin stagiile de formare pe care le vom organiza la nivelul judeţului Bacău, sperăm să contribuie la prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar.
O ultimă apreciere la nivelul Europei a amplitudinii delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar, situează ţara noastră, din păcate, pe un loc neonorant şi îngrijorător.
Iată un motiv în plus pentru diseminarea şi organizarea unui program de formare cu această tematică.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Prof. Gabriel STAN, Director C.C.D. Bacău
Update in sâmbătă, 16-07-11 19:39
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează