Categorii: ActualitateEconomie

Preţurile apartamentelor din Bacău au scăzut

Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a anului 2013, preţul apartamentelor din Bacău a scăzut cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, terenurile şi-au continuat scăderea, iar chiriile la spaţiile de birouri au cunoscut o tendinţă asemănătoare. Aşa arată piaţa imobiliară în cea de-a doua jumătate a anului 2013.

Preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Bacău s-a situat în al doilea semestru al anului 2013 la o medie de circa 653 de euro pe metrul pătrat, cu 3% în scădere faţă de anul anterior şi cu aproximativ 40% faţă de perioada de început a crizei – relevă datele companiei de consultanţă şi evaluare DARIAN.

Pentru al şaselea an consecutiv, compania Darian DRS SA, cel mai important jucător independent de pe piața de evaluări din România, prima companie din tara acreditata RICS la nivel corporativ, lanseaza studiul „Analiza pietei imobiliare” alaturi de “Indicele Imobiliar Darian”. Studiul cuprinde cele mai mari 27 de oraşe din Romania, analizând evoluţia pieţei pe fiecare sector al pietei imobiliare, fiind singura analiza exhaustiva de acest fel la nivel national, care ia in considerare prețurile de tranzacționare.

În zona ultracentrală a municipiului Bacău, apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 27.500 şi 44.500 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Mărăşeşti-Piata Sud, preţurile au fost cuprinse între 20.000 şi 35.000 de euro.

Comparativ, la nivel naţional, în semestrul II din 2013, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, a fost de aproximativ 684 euro/mp, în scădere cu aproximativ 41% față de perioada de început a crizei și cu aproximativ 2% mai mici comparativ aceeași perioadă din 2012. Cele mai scumpe apartamente rămân în continuare în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în al doilea semestru din 2013 de 957 euro/mp.

“În viitor tendința de scădere a prețurilor se va păstra cel mai probabil și pe termen mediu, în condițiile în care economia nu dă semne solide de redresare. Principalii factori ar putea fi cei determinați de limitarea finanțării bancare de programul Prima Casă și de veniturile insuficient de ridicate ale potențialilor cumpărători”, a declarat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare DARIAN.

Preţurile terenurilor din Bacău au scăzut, în medie, cu circa 8% în cel de-al doilea semestru din 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, şi cu 69% dacă ne raportăm la anul 2008, perioada de început a crizei.

Raportul privind analiza pieţei imobiliare realizat de biroul DARIAN din Bacău relevă faptul că preţurile de închiriere ale spaţiilor de birouri se înscriu pe acelaşi trend descrescător în cel de-al doilea semestru din 2013 faţă de anul 2012, scăderea fiind însă mai temperată. Chiria medie pentru spaţiile de birouri de clasa A (în clădiri nou construite, cu finisaje moderne) s-a situat intervalul 7 – 9 euro pe metrul pătrat pe lună, cunoscând o uşoară scădere faţă de 8 – 10 euro cât era în cel de-al doilea semestru din 2012.

Faptul că programul guvernamental Prima casă nu a făcut distincție între stocul de locuințe noi și cel vechi, coroborat cu faptul că TVA-ul se aplică doar apartamentelor situate în blocurile noi, crescând prețul acestora cu 5% sau 24%, a determinat dezvoltatorii să concureze pe aceleași plaje de preț cu apartamentele construite înainte de 1990. Acest lucru a dus la scăderea ratelor de absorbție a construcțiilor noi, care a determinat scăderea masivă a proiectelor rezidențiale noi.


Compania Darian, cu birouri în 19 de oraşe din ţară, este cea mai veche firmă cu capital integral românesc care activează în sfera consultanţei pentru evaluare și prima din Romania acreditata RICS la nivel corporativ. Semestrial, compania realizează o analiza privind evoluţia pieţei imobiliare din România, pe baza acestui studiu, elaborând și indicele imobiliar Darian.

Vezi anunturi imobiliare din judetul Bacau

Update in vineri, 29-05-15 3:05

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse
Taguri: imobiliare

Recent Posts

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Mergi într-un city break la Brașov? Ai nevoie de perne de aer de la AirPower dacă ai Chevrolet Aveo!

Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…

miercuri, 28-08-24

Acest website folosește cookies.