Categorii: Actualitate

Președintele C.J. Bacău, Valentin Ivancea, testat pozitiv cu coronavirus

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, a anunțat pe Facebook că are o stare bună, s-a autoizolat și că speră să-și reia activitatea în curând.

Un test PCR pe care l-am făcut joi (7 ianuarie) a relevat că sunt pozitiv la infecția cu virusul Covid19. Pe cale de consecință, am intrat imediat în autoizolare, urmând cu strictețe indicațiile medicale de specialitate.

Precizez că am respectat regulile de distanțare fizică, purtând întotdeauna mască în activitățile desfăşurate ca preşedinte al Consiliului Județean Bacău.

În ultima perioadă, am efectuat – cu regularitate – testări rapide, astfel încât o eventuală infectare cu Covid19 să fie depistată la timp.

Nu am avut simptome.

La acest moment sunt bine şi aştept să-mi reiau activitatea administrativă cât mai curând posibil.

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.