Un puternic miros de amoniac a invadat astăzi, preţ de câteva ore, municipiul Bacău, informează corespondentul Amos News. Mariana Micu, inspector de specialitate în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bacău a declarat că valoarea concentraţiei de amoniac în atmosferă a depăşit cu aproximativ 150 la sută limitele legale admise.
„Dacă în mod normal valorile admise în mod legal sunt de 0,3 miligrame pe metrul cub de aer, măsurătorile de astăzi au demonstrat existenţa unei concentraţii de 0,77 miligrame de amoniac pe metrul cub de aer”, mai explică reprezentantul APM Bacău.
La rândul său, Traian Ambrosie, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Bacău precizează că în funcţie de media valorilor emisiilor de amoniac descoperite în atmosferă în urma măsurătorilor efectuate de APM Bacău va fi stabilită şi suma cu care va fi sancţionată Amurco SA, societate producătoare de îngrăşăminte chimice şi care este considerată principalul vinovat pentru producerea acestui incident.
Reprezentanţii combinatului de îngrăşăminte chimice din Bacău nu au fost astăzi de găsit pentru a da mai multe amănunte legate de cauzele care au dus la înregistrarea acestor depăşiri ale emisiilor de amoniac în atmosferă.
Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News
Update in miercuri, 10-01-07 23:36
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează