Categorii: Actualitate

Percheziţii pentru destructurarea unei reţele de escroci prin telefon

20 de persoane sunt suspectate de poliţişti că au înşelat, prin telefon, mai mulţi cetăţeni din judeţul Bacău, cu sume între 2.000 şi 5.000 de euro.

Părţile vătămate au fost contactate telefonic de persoane care s-au dat drept membri ai familiei sau apropiaţi ai acestora şi care afirmau că  au fost implicate în accidente rutiere şi au nevoie de sume de bani pentru a soluţiona această problemă.

„Poliţiştii au identificat 20 de persoane suspectate de săvârşirea acestor fapte. Pentru probarea activităţii infracţionale, la data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii au efectuat percheziţii într-un penitenciar din ţară, în care se aflau în detenţie două dintre persoanele suspectate de săvârşirea acestor infracţiuni. Au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor 8 telefoane mobile şi cartele reîncărcabile, achiziţionate ilicit şi deţinute fără drept”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Bacău.

Totodată, au efectuat o percheziţie domiciliară  la locuinţa soţiei unuia dintre suspecţi, unde poliţiştii au identificat şi ridicat sume de bani şi aparatură electronică, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei, cu privire la care există suspiciunea că provin din comiterea unor infracţiuni.

Cercetările continuă în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Pentru a nu deveni victima acestor genuri de infracţiuni, poliţiştii recomandă:

•        verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului NU REŢIN TELEFOANELE MOBILE;

•       dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;

•         fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrieteneasca cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

•      nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate si legitimaţia de serviciu şi vă creează convingerea că au calitatea invocată. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

• nu trimiteţi bani, solicitaţi în scopul de a vă ajuta rudele, până nu luaţi legătura personal cu membrii familiei dumneavoastră!

• nu daţi curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încărca cartele telefonice, pentru că riscaţi să vă creaţi, în mod conştient, un prejudiciu bănesc a cărui recuperare nu este întotdeauna certă!

• nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu aţi participat la un astfel de concurs!

• nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, cărţi credit/debit prin e-mail/fax!

• nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi!

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Acest website folosește cookies.