Categorii: Actualitate

Pensionarii, victime ale războiului Stavarache – Sechelariu

Peste 16.000 de pensionari şi 2.000 de persoane cu handicap nu mai primesc abonamente gratuite pentru transport public în municipiul Bacău. S-a ajuns din nou în această situaţie după ce SC Transport Public SA, firmă administrată de Agripina Sechelariu, mama fostului primar al municipiului Bacău, a refuzat să acorde subvenţii pentru categoriile sociale defavorizate. Practic, neînţelegerile au pornit de la nemulţumirea conducerii societăţii de transport care nu este de acord cu subvenţia de 28 la sută acordată de Primărie, pe care o consideră mică. “Am fost să-mi iau abonament şi nu mi-a dat. De fapt scria mare, la ghişeu, că nu se eliberează abonamente gratuite sau reduse deoarece nu s-a semnat nu ştiu ce contract între Primărie şi Transport Public. Cică dacă vrem să mergem cu autobuzul trebuie să plătim biletul întreg”, a afirmat Elena Lazariu, o pensionară din Bacău. “Nu se poate aşa ceva. Am mai păţit odată lucrul ăsta, prin ianuarie. Acum iar! Cineva îşi bate joc de noi! Conform legii, noi trebuie să avem gratuitate în transport”, a spus Ioana Nica soţie de veteran de război.

Negocieri eşuate

Reprezentanţii Primăriei Bacău afirmă că nu au reuşit pâna la această oră să se întâlnească cu conducerea SC Transport Public pentru a găsi soluţii. “Pe 2 aprilie, la sediul Primăriei municipiului Bacău a avut loc o nouă rundă de discuţii cu SC Transport Public SA în încercarea de a convinge societatea să elibereze abonamentele către pensionari şi celelalte categorii prevăzute de lege. Discuţiile au culminat cu refuzul ferm al SC Transport Public SA de a elibera abonamentele, fără niciun fel de explicaţii şi de amânare din partea acestei societăţi a unei decizii finale până la data de 6 aprilie, lucru care, fireşte, nu s-a întâmplat”, se afirmă într-un comunicat de presă remis la redacţie. Bogdan Ghervan, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Transport Public nu a putut fi contactat, pentru a primi un punct de vedere.

La începutul acestui an, conducerea SC Transport Public a declarat că între anii 2005 şi 2009, firma a suportat din fonduri proprii costurile privind gratuităţile sau reducerile pentru 14.000 de beneficiari, respectiv peste 50 de milioane de lei, de cinci ori mai mult decât contribuţia primăriei. (Olimpia FILIP)

Update in marți, 15-03-11 18:47

Olimpia Filip

Inainte - Editie de Bacau Articole publicate pe Bacaul.ro cu permisiunea autorului.

Comentează

Vezi comentarii

  • au suportat gratuitati dar toti pensionarii au profitat?parintii mei cit au trait au avut gratuitatile siu nu s-au folosit de autrobuze.
    Si sa fim sinceri chiar erau in pierdere fam Schelariu.............

Share
Publicat de
Olimpia Filip
Taguri: Stavarache

Recent Posts

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Despre masacrul de la „Fântâna Albă” din 1 aprilie 1941

1 aprilie nu este “ziua păcălelilor”! Sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru…

luni, 01-04-24

Acest website folosește cookies.